Aproximativ o treime dintre unităţile sanitare aflate în reţeaua Ministerului Sănătăţii şi a autorităţilor locale au fost clasificate conform noilor norme, anunţă Ministerul Sănătăţii. Ministrul sănătăţii, Cseke Attila, a aprobat, luni, primele 117 ordine de clasificare, în funcţie de competenţă.
Majoritatea dintre unităţile sanitare clasificate până în prezent s-au încadrat în categoriile a-IV-a (65) şi a-V-a (28), cu sau fără plan de conformare.
În 8 judeţe ale ţării, respectiv Bistriţa-Năsăud, Buzău, Bihor, Dâmboviţa, Ialomiţa, Harghita, Neamţ şi Sălaj, Ministerul Sănătăţii a finalizat procesul de clasificare a unităţilor sanitare.
Până în prezent, în Bucureşti au fost clasificate 8 unităţi sanitare din cele 42 existente. Un număr de două institute medicale au fost clasificate în categoria I M (categoria I Monospecialitate): Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” şi Institutul de Boli Cerebrovasculare. Alte 3 spitale în categoria II – este vorba de Spitalul Colentina, Spitalul „Sfântul Pantelimon”, ambele cu plan deconformare, şi spitalul „Sfântul Ioan”, unul de categoria II M – Spitalul pentru Copii Gomoiu, un spital de categoria III – Spitalul „I. Cantacuzino” cu plan de conformare şi altul în categoria V – Spitalul „Sfântul Stelian”.
Procesul de clasificare continuă până la sfârşitul acestei luni.
În conformitate cu noile prevederi legislative, până la 1 iunie 2011, data intrării în vigoare a noului contract-cadru, toate unităţile sanitare trebuie clasificate, în funcţie de competenţă, într-una din cele 5 categorii de clasificare.
AGERPRES.ro