Fostul șef al Asociației Vânătorilor din Suceava a fost plasat în arestat la domiciliu, după ce a împușcat un câine maidanez. La perchezițiilr desfășurate în casa acestuia, polițiștii au găsit un întreg arsenal ilegal, potrivit Știri Suceava.
Polițiștii s-au sesizat, inițial, într-un dosar penal privind săvârșirea unei infracțiuni de uciderea animalelor de pe raza comunei Ipotești, județul Suceava, care îl vizează pe Nicolae Goicea, fostul șef al Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Suceava.
„În urma probatoriului administrat în cauza penală, prin ordonanța din data de 28.04.2025, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor IPJ Suceava au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un bărbat de 74 de ani din comuna Ipotești, jud. Suceava pentru săvârșirea infracțiunilor de „uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”, „uzul de armă fără drept” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”, constând în aceea că în ziua de 16 aprilie 2025, în jurul orei 19:30, bărbatul, în timp ce se afla în grădina situată în spatele locuinței sale situată în comuna Ipotești, satul Lisaura, județul Suceava, a executat, fără drept, un foc de armă asupra unui exemplar canin fără stăpân, provocând animalului o plagă deschisă, animalul decedând la scurt timp ca urmare a rănilor suferite, provocând totodată vecinilor săi o stare de neliniște, de teamă și de indignare”, se arată în ordonanța de reținere. ..https://adevarul.ro/stiri-locale/suceava/arest-la-domiciliu-pentru-fostul-sef-al-asociatiei-2441844.html