Victorel Lupu, preşedintele interimar, arată că nu a făcut decât să respecte contractul de management. Este ca şi cum acuzele DNA şi ale studenţilor care i-au dat şpagă lui Carmen Dorobăţ nici nu ar fi existat. Vicepreşedintele Alin Aivănoaei a venit şi a prezentat comitetului director măreţele decizii ale CJ. Impresia este că managerul spitalului i-a angajat pe şefii CJ, şi nu invers. Despre imaginea terfelită a spitalului nici nu se pune problema.
Medicul cercetat pentru luare de mită, complicitate la luare de mită şi fals intelectual, prof. dr. Carmen Dorobăţ, şi-a reluat atribuţiile de manager la Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva“ din Iaşi, conform unui ordin emis marţi, 19 mai, de preşedintele interimar al Consiliului Judeţean (CJ), Victorel Lupu, membru PSD. Acesta a explicat că ordinul a fost dat întrucât pe 13 mai la CJ a ajuns înştiinţarea oficială potrivit căreia prof. dr. Carmen Dorobăţ nu se mai află în arest preventiv, măsura iniţială dispusă de Tribunalul Iaşi fiind înlocuită cu cea a controlului judiciar.
„Noi am procedat conform legii şi după ce am primit nota de fundamentare de la cabinetul avocatului dumneaei am dispus ca începând de pe 19 mai contractul de management interimar al dr. Mihnea Hurmuzache să înceteze, iar măsura suspendării contractului încheiat între CJ şi dr. Carmen Dorobăţ să înceteze la rându-i pentru că managerul nu se mai află în arest preventiv. În orice caz, dacă pe parcursul procesului se ia o măsură mai urâtă, contractul poate fi iar suspendat, conform clauzelor stipulate“, a explicat Victorel Lupu.
Astfel, ieri, prof. dr. Carmen Dorobăţ s-a prezentat la spital pentru a-şi relua funcţia, alături de vicepreşedintele Alin Aivănoaei care, în prezenţa comitetului director, a prezentat cele două ordine emise de CJ cu o zi mai devreme. Conform primului, contractul dr. Mihnea Hurmuzache – al doilea manager interimar numit de CJ după izbucnirea scandalului „Şpagă la UMF“ şi după demisia primului director interimar, dr. Andrei Vâţă – cu CJ a încetat întrucât prin cel de-al doilea ordin directorul care a câştigat prin concurs postul anul trecut, prof. dr. Carmen Dorobăţ, îşi reia atribuţiile de manager deoarece nu se mai află în arest preventiv.
„Deocamdată, pot doar să confirm informaţia conform căreia prof. dr. Carmen Dorobăţ a revenit în calitate de manager în spital, însă nu cunosc alte detalii. Nu pot să vă spun dacă directorul va desfăşura şi activitate medicală în spital“, a precizat dr. Irina Teodorescu, purtător de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase.