spot_img
22.7 C
Vaslui
04-oct.-2024
spot_img

Arhiepiscopiile Tomisului și Sibiului, gest de solidaritate cu vasluienii afectați de inundații

- Advertisement -

AJUTOR… Vestea necazului care s-a abătut asupra a sute de familii din județul Vaslui, victime ale inundațiilor din noaptea de 13 spre 14 septembrie, i-a determinat pe preoții din Arhiepiscopia Tomisului și din Arhiepiscopia Sibiului să vină în ajutorul vasluienilor. Aceștia au adus o cantitate importantă de materiale și produse, necesare familiilor afectate, care acum se străduie să își salveze ceea ce a mai rămas din gospodăriile lor. Printr-un comunicat transmis pe site-ul oficial al instituției, reprezentanții Episcopiei Hușilor au prezentat gestul făcut de preoții din cele două Arhiepiscopii, în semn de mulțumire pentru solidaritatea arătată față de vasluieni.

„Familiile afectate de inundații, din localitățile componente ale parohiilor Zorleni, Epureni, Grivița și Docăneasa, au primit zilele acestea mai multe ajutoare, oferite de credincioșii din Arhiepiscopia Sibiului și Arhiepiscopia Tomisului. La inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, cele 5 protopopiate ale Arhiepiscopiei au venit în sprijinul persoanelor afectate de inundații din județul Vaslui. Astfel, luni, 23 septembrie 2024, 73 de familii au primit ajutoare constând în: cizme, lopeți, roabe, mături, găleți, saci menajeri, prosoape de bucătărie, mopuri și detergenți. Toate produsele de curățenie și igienizare au fost oferite, prin intermediul Protopopiatelor: Făgăraș, Rupea, Avrig, Agnita și Săliște. Și la finalul săptămânii trecute, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, preoții slujitori ai Catedralei Arhiepiscopale din Constanța, împreună cu membrii Asociației Studenților Creștini Ortodocși (ASCOR) filiala Constanța și elevi ai Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Cuv. Dionisie Exiguul” din Constanța, au vizitat, însoțiți de preoți din cadrul Protopopiatului Bârlad, 50 de familii din localitățile cele mai afectate din cuprinsul Protopopiatului Bârlad, cărora le-au oferit pachete cu produse alimentare și de igienă, pilote, perne și pături, donate de credincioși din județul Constanța”, au precizat reprezentanții Episcopiei Hușilor, într-un comunicat transmis pe site-ul episcopiahusilor.ro.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.