Armata ucraineană a publicat traiectoria dronei maghiare care a intrat în spațiul aerian al Ucrainei
„În dimineața de 26 septembrie 2025, echipamentul radar al Forțelor Armate ale Ucrainei a înregistrat de două ori survolul unui obiect aerian de tip dronă la diferite altitudini în spațiul aerian al Ucrainei, deasupra regiunii Transcarpatia. Obiectul menționat a încălcat de două ori frontiera de stat a Ucrainei dinspre Ungaria”, a scris Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, pe Facebook.
Statul Major General a precizat că, pentru a neutraliza o potențială amenințare, forțele de apărare ucrainene au patrulat spațiul aerian de deasupra districtului Ujhorod cu o dronă de tip Chaklun-KM aparținând forțelor de sisteme fără pilot.
„Forţele ucrainene au înregistrat încălcări ale spaţiului nostru aerian de către drone de recunoaştere, care sunt probabil ungare”, a anunțat vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a reacționat vineri, spunând despre preşedintele ucrainean că „începe să o ia razna” din pricina sentimentelor anti-maghiare și „vede acum monştri”.
Reacție dură din partea premierului Ucrainei
Comentariile lui Szijjártó au atras un răspuns dur din partea premierului Andri Sibiha, scrie Kyiv Post.
„Începem să vedem o mulțime de lucruri, Peter, inclusiv ipocrizia și degradarea morală a guvernului tău, activitatea deschisă și secretă împotriva Ucrainei și a restului Europei, servind rolul de acheu al Kremlinului”, a spus oficialul ucrainean,
„Niciun atac asupra președintelui nostru nu va schimba ceea ce vedem noi și toată lumea.”
Relațiile dintre cele două țări, tensionate de multă vreme în principal din pricina alinierii președintelui maghiar Viktor Orban cu Moscova, s-au deteriorat semnificativ în ultimele săptămâni…https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/armata-ucraineana-a-publicat-traiectoria-dronei-2475041.html