Local

Armele găsite la un control în Vama Albița, subiect de discuție în Parlamentul Republicii Moldova

EXPLICAȚII… Este mobilizare generală în țara vecină după ce, săptămâna trecută, mai multe arme au fost descoperite, în urma unui control, în vama Albița. Responsabili din cadrul Ministerului de Interne, ai Serviciului de Informații și Securitate și din Serviciul Vamal vor fi chemați miercuri, 26 noiembrie, la raport în Parlamentul Republicii Moldova, pentru a da explicații. Audierile vor fi organizate de Comisia parlamentară pentru securitate.

Între timp, autoritățile judiciare din Republica Moldova au dispus arestarea preventivă a trei persoane suspectate că ar face parte din gruparea care se ocupa de transportul ilegal de armament către Israel. Printre acestea se numără conducătorul firmei care a comandat transportul, managerul companiei de transport și un broker vamal. “A fost pornită urmărirea penală conform prevederilor art. 248 alin (7) din Codul penal-Introducerea pe sau scoaterea de pe teritoriul Republicii Moldova – atât prin locuri stabilite pentru control vamal, cât și prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal – prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale, a armelor și munițiilor interzise în circuitul civil sau supuse autorizării, a componentelor esențiale ale armelor de foc, a mărfurilor strategice, a dispozitivelor militare, a materialelor explozive, acțiuni săvârșite de două sau mai multe persoane”, au transmis procurorii de la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale din Republica Moldova. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a anunțat că dosarul este instrumentat conform articolului 248, alineatul 7 din Codul penal, care vizează introducerea sau scoaterea din țară a armelor, munițiilor, materialelor explozive ori altor mărfuri strategice, prin metode frauduloase sau prin ascundere în locuri special amenajate, fapte comise de două sau mai multe persoane.

Șoferul camionului, arestat în România

În ceea ce-l privește pe șoferul camionului, cetățean al R. Moldova în vârstă de 37 de ani, acesta a fost reținut de autoritățile din România, care au ridicat și marfa de contrabandă. Joi seara, 20 noiembrie, au avut loc percheziții, urmare a cărora oamenii legii au stabilit faptul că marfa de contrabandă a fost încărcată în camion în municipiul Chișinău. Armele din camionul oprit în noaptea de miercuri spre joi la Vama Albița erau trecute în acte ca fiind fier vechi și urmau să ajungă în Israel, precizează procurorii din România. DIICOT a făcut publice vineri imagini cu muniția, printre care rachete antitanc sau piese ale unei drone. Potrivit DIICOT, în camion se aflau 18 rachete antitanc portabil, 8 lansatoare de grenade antitanc, un sistem portabil de apărare antiaeriană și piese ale unei drone.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button