Monden

Asia Express 7 septembrie 2025. Raluca Bădulescu a vrut să renunțe

Un început spectaculos de cursă la Asia Express – Drumul Eroilor, astăzi, de la ora 20.00, la Antena 1. Concurenții au fost nevoiți să folosească plute pentru a ajunge la mal.

Astăzi, de la ora 20.00, Antena 1 dă startul unui nou sezon din Asia Express – Drumul Eroilor. Sezonul cu numărul 8 vine cu un debut spectaculos, care îi va pune pe concurenți în dificultate încă din primele minute ale cursei. După o călătorie obositoare, de peste 30 de ore, echipele ajung într-un port exotic, unde află că prima misiune a sezonului este să ajungă pe o nouă insulă… însă nu oricum. Transportul se face cu bărcile pescarilor locali, iar cum acestea nu pot ancora la mal, concurenții sunt nevoiți să își care bagajele pe o plută. Așa începe un adevărat spectacol de forță, rezistență și reacții neașteptate.

 

Înspăimântată de apă și de valurile deloc prietenoase, Raluca Bădulescu declară, la doar câteva minute de la start, că ar vrea să renunțe și să plece acasă. Dar nici pentru celelalte echipe situația nu e mai ușoară: lupta cu bagajele, pluta și valurile se transformă într-o probă de curaj și adaptabilitate.

Iar greul nu se oprește aici: odată ajunși la mal, concurenții sunt întâmpinați de o ploaie torențială, astfel că „ud” devine cuvântul de ordine al primului episod. Tot duminică, telespectatorii vor urmări și prima noapte de cazare pe o insulă izolată, dar cu peisaje de poveste. Prima ediție aduce și momente de mare emoție: găsirea ghiozdanelor, ritual esențial pentru începutul cursei, dar și primele confruntări pentru jocul de amuletă și jokerul primei etape. Aventura eroilor începe spectaculos, iar emoțiile, tensiunea și momentele de neuitat se vor ține lanț în fiecare ediție.

Cine sunt concurenții de la Asia Express 2025

Drumul Eroilor îi va aduce în competiție pe Mara Bănică și Serghei Mizil, Raluca Bădulescu și fostul ei soț, Florin, Anda Adam și soțul ei, Joseph, Catinca Roman și fiica ei, Calina, Ștefan Floroaica și Alexandru Ion, supermodelul Alina Pușcău și prietena ei, Cristina, foștii fotbaliști Gabriel Tamaș și Dan Alexa, dansatorul Emil Rengle și iubitul lui, Alejandro și pe Karmen și prietena ei, hair-stylistul Olga Barcari. După regulile deja bine știute, fără telefon, fără cazare și fără transport, cu doar un dolar în buzunar, cele nouă perechi vor înfrunta culturi complet diferite, diferențe mari de temperatură, vor învăța despre eroi vechi, dar și eroi ai generației Z, vor descoperi mai multe despre ei și partenerii lor și vor face tot posibilul să ajungă în Seoul, destinația finală a acestui sezon.
Citeşte întreaga ştire: Asia Express 7 septembrie 2025. Raluca Bădulescu a vrut să renunțe din prima clipă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button