spot_imgspot_img
19.7 C
Vaslui
25-apr.-2024

Asociatia Moldo-Prut, un motor al dezvoltãrii economice a judetului

- Advertisement -

IMPLICARE Asociatia Grupul de Actiune Localã Moldo-Prut , din judetul Vaslui, ca parteneriat public-privat constituit în anul 2010, vine în sprijinul spatiului rural, încercând o abordare nouã, în spiritul LEADER. Propune implicarea liderilor locali în dezvoltarea propriilor teritorii, astfel încât cele 17 comune si un oras- Murgeni, din teritoriul moldo-prut, judetul Vaslui, sã rezolve mãcar o parte din problemele existente.

În ciuda gradului ridicat de sãrãcie, sau poate tocmai datoritã acestuia, judetul Vaslui este potrivit studiilor, în topul primelor 10 judete din tarã, dupã valoarea proiectelor finantate în cadrul programelor cu finantare nerambursabilã, în domenii precum dezvoltarea ruralã, mediu, infrastructurã de transport, cresterea competitivitãtii economice si dezvoltarea resurselor umane. „Implementarea Strategiei de Dezvoltare Localã a teritoriului MOLDO-PRUT din judetul Vaslui, finantatã prin PNDR, axa 4 LEADER, este fãrã îndoialã o abordare interesantã pentru actorii locali din teritoriu, fie ei reprezentanti ai sectorului public sau privat. Suntem la început de drum, însã prin eforturile sustinute ale echipei GAL, dorim absorbtia integralã a celor 2.283.590 euro atrasi prin AXA 4 LEADER, pentru teritoriul Moldo-Prut, în a cãrui componentã sunt comunele: Arsura, Buneşti – Avereşti, Berezeni, Blăgeşti, Cretesti, Oltenesti, Tãtãrãni, Dimitrie Cantemir, Drânceni, Duda Epureni, Fălciu, Hoceni, Lunca Banului, Măluşteni, Pădureni, Stănileşti, Vetrisoaia si orasul Murgeni. GAL MOLDO – PRUT, prin fondurile pe care le mai are la dispozitie si prin cele pe care le poate obtine în urmãtoarea perioadã de programare, le este alãturi tuturor celor care luptã pentru modernizarea comunitãtilor lor, pentru îmbunãtãtirea conditiilor de viatã în aceste zone din judetul Vaslui”, au precizat reprezentantii asociatiei.

„Sã cultivãm viitorul în parteneriat”!

Achizitie de utilaje pentru activitatea de întretinere peisagisticã, realizarea unei mici fabrici de boltari de beton cu energie electricã din surse regenerabile, achizitie de echipamente pentru diversificarea productiei de cabluri electrice, modernizarea unei plantatii pomicole, înfiintarea unei unitãti de prelucrare a cãrnii de pasãre, realizarea de spatii de recreere pentru populatia ruralã si dotarea serviciilor pentru situatii de urgentã din mediul rural, iatã doar câteva exemple de proiecte importante, care se vor realiza în comune precum Cretesti, Drânceni, Fãlciu, Lunca Banului sau Bunesti-Averesti, vizând finantãri cu sume între 37.000 euro si 125.000 de euro, selectate de echipa GAL Moldo-Prut, pânã în luna noiembrie 2013.

Pe parcursul anului 2012 si 2013, dupã semnarea contractului de finanţare în cadrul PNDR, AXA 4 LEADER, GAL MOLDO-PRUT a derulat un numãr de 26 de sesiuni de depunere proiecte, pe parcursul cãrora au fost depuse si evaluate în cadrul asociaţiei un numãr de 69 proiecte. Dintre acestea sunt semnate deja contracte de finantare pentru 36 de proiecte, în valoare de 701.270 euro. Proiectele selectate sunt proiecte inovative, ce aduc solutii noi la problemele vechi, proiecte promovate în special de tineri si care conduc la crearea a noi locuri de muncã, atât în sectorul agroalimentar cât si în cel non-agricol.

„Proiectele selectate de GAL Moldo-Prut se încadreazã în priorităţile strategice de dezvoltare ale teritoriului, pornind de la nevoile locale ale zonei şi ţinând cont de punctele forte ale acestuia. Sprijinul acordat prin axa LEADER oferã beneficiarilor, prin proiectele selectate, posibilitatea implementãrii unor investitii în interiorul celor trei obiective ale Strategiei de Dezvoltare Localã, respectiv: competitivitate, îmbunătăţirea mediului şi calitatea vieţii/diversificare. Prin proiectele selectate în spiritul „Creşterii competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier” s-a urmãrit o mai bună valorificare a potenţialului agricol al teritoriului, prin creşterea competitivităţii sectorului agroalimentar. Aproape toate proiectele selectate cuprind mãsuri de îmbunătăţire a mediului şi a spaţiului rural prin latura „verde”, propunând utilizarea energiei regenerabile la nivelul fermelor. Scopul este acela de a evita eventuale efecte negative asupra mediului şi de a încuraja o abordare inovativã, în scopul obţinerii de beneficii pentru mediu. Prin selectarea proiectelor ce conduc la cresterea calitãtii vieţii şi diversificarea economiei rurale s-a încurajat, de fapt, crearea de locuri de muncă şi crearea condiţiilor favorabile creşterii economice. S-a subliniat încã o datã importanţa guvernanţei locale şi exploatarea potenţialului intrinsec al teritoriului Moldo-Prut”, au explicat reprezentantii Gal Moldo-Prut.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.