spot_imgspot_img
10.2 C
Vaslui
23-apr.-2024

Atac feroce la trandafiri, hoțul este de negăsit!

- Advertisement -

TUPEU… De ceva vreme, polițiștii locali au de rezolvat o problemă gravă la care nu reușesc să găsească rezolvare. O femeie trecută de prima tinerețe a pornit un atac feroce împotriva trandafirilor plantați în zona centrului municipiului Vaslui. A reușit să scoată din pământ, cu tot cu rădăcină, mai multe flori și să se facă nevăzută. Polițiștii locali încearcă să dea de urma hoaței pentru a o trage la răspundere dar, până în prezent, nu au avut rezultate. Cârcotașii vorbesc despre faptul că cea care se ocupă de furtul trandafirilor este, cu siguranță, fan AUR sau PNL, altfel nu se explică de ce nu atacă și alte flori.

Necaz mare pe capul polițiștilor locali din municipiul Vaslui nevoiți să rezolve un caz căruia nu au reușit, până acum, să-i dea de cap. De ceva vreme au început să dispară trandafirii plantați de Primăria Vaslui în zona centrală. Hoțul nu rupe doar florile, ci îi scoate cu tot cu rădăcină, semn că acestea sunt replantate, poate, în curtea acestuia. Cu ajutorul camerelor de supraveghere, polițiștii locali au reușit să afle că hoțul este, de fapt, o femeie trecută de prima tinerețe care acționează între orele 4.00 – 4.30 am. Se încearcă identificarea acesteia și tragerea la răspundere, dar până acum această activitate a rămas fără rezultatul scontat. Pe surse, am aflat că misiunea celor de la Poliția Locală este una dificilă pentru că sistemul de supraveghere a orașului nu are în componență camere performante, capabile să filmeze și pe timp de noapte. De aceea, facem un apel către primarul Vasile Pavăl să scoată din pușculița bugetului local bani pentru a achiziționa și astfel de camere care ar putea veni în sprijinul polițiștilor, fie ei locali sau angajați ai IPJ Vaslui. În caz contrar, misiunea oamenilor legii va fi una extrem de dificilă și nu doar în acest caz. La adăpostul întunericului se pot produce destule fapte antisociale, iar un sistem de supraveghere cu camere performante ar putea duce la prinderea celor care încalcă legea, dar și la descurajarea acestora.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.