Atenție, amenzi de până la 10.000 RON pentru câinii nesterilizați!
Primăria Bârlad anunță controale la proprietarii de câini care nu-și sterilizează animalele. “În vederea diminuării numărului de câini de pe domeniul public, care prezintă un real pericol pentru cetățeni, vă aducem la cunoștință faptul că persoanele fizice sau juridice, deținătorii permanenți sau temporari ai câinilor aparținând rasei comune sau metiși au obligativitatea sterilizării și microcipării acestora. În perioada următoare se vor efectua verificări în teren de către reprezentanții autorităților locale cu privire la respectarea legislației în vigoare. Pentru nerespectarea prevederilor legale, proprietarii și deținătorii de câini pot fi sancționați cu amendă de la 2000 la 5000 de lei pentru necipare și amendă de la 5000 de lei la 10 mii de lei pentru nesterilizare. Pentru a preveni sancțiunile, cetățenii municipiului Bârlad pot beneficia, până la sfârșitul anului 2025, de o campanie de sterilizare a câinilor cu stăpân, subvenționată de Primăria municipiului Bârlad. În acest sens, persoanele interesate se pot adresa la Camera nr. 4 din Primăria Bârlad cu cartea de identitate”, au comunicat ieri reprezentanții primăriei.