spot_img
spot_img
11.5 C
Vaslui
26-aug.-2025

Atenție, părinți! O mamă a găsit un gândac în ochiul fiicei sale

- Advertisement -

Tuturor ne plac focurile de tabără, mirosul de lemn ars și starea de liniște care se instaurează în atmosferă. Ei bine, și acestei familii i-a plăcut să se distreze la focul de tabără, până când fetița cea mică, în vârstă de 6 ani, a început să simtă că o deranjează ceva la nivelul ochiului.

- Advertisement -

Probabil că nu este nimic scos din comun să mai intre mici musculițe în ochi, însă povestea acestei fetițe pare scoasă din filmele de groază. La un moment dat, de-a lungul serii, micuța a acuzat un ușor deranj la nivelul ochiului, însă în momentul în care mămica a inspectat zona, nu a putut observa nimic altceva în afară de o pată roșie.

- Advertisement -

Seara a trecut, iar micuța s-a pus la somn, când dintr-o dată, în jurul orei 1 dimineața, și-a trezit părinții plângând de durere. Ochiul era roșu, inflamat și începuse să facă puroi. Familia a condus de urgență către spital, unde a fost descoperit, spre uimirea tuturor, un gândac de dimensiuna unei boabe de fasole. Se pare că gândacul rezistase aproximativ 9 ore în ochi, după ce s-a instalat acolo prin zbor, iar în momentul în care a murit, corpul a reușit să îl respingă.

Micuței nu i-a fost afectată vederea, iar starea ei este stabilă. …https://www.qbebe.ro/stiri/atentie-parinti-o-mama-a-gasit-un-gandac-in-ochiul-fiicei-sale?utm_source=Notificari&utm_medium=PushUp&utm_campaign=Notificari

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.