spot_imgspot_img
17.6 C
Vaslui
25-apr.-2024

Aterizare de urgenţă pe aeroportul Otopeni. Un senzor de fum a alertat echipajul unei curse a companiei Air India

- Advertisement -

Un avion Boeing 777 cu 320 de pasageri de la bord, care zbura pe ruta New Delhi (India) – Frankfurt (Germania), a aterizat de urgenţă pe aeroportul Otopeni, sâmbătă dimineaţă, în urma unei alerte de posibil fum în cală

Aeronava, care aparţine companiei Air India, a aterizat la ora 7:32, iar pasagerii au fost debarcaţi în terminal, pentru efectuarea de verificări detaliate.

Echipele de control au cercetat dacă a fost vorba despre un incendiu la bord, o eroare a unui senzor sau un scurt-circuit.

Pe aeroport au sosit 32 de pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Otopeni, în urma unui apel făcut în jurul orei 7:15, după ce pilotul avionului a alertat turnul de control al aeroportului.

„În urma verificărilor efectuate până acum, nu s-a găsit fum la bord, iar nici în cala avionului nu se simţea fum. Verificările continuă, pentru a se afla cauza pentru care s-a declanşat acel senzor”, a precizat Cătălin Miu, de la ISU Ilfov.

Pasagerii avionului au fost debarcaţi în siguranţă, fără a se înregistra probleme medicale, a mai spus reprezentantul ISU. „Nu a fost niciun pasager care să fi acuzat atac de panică”, a mai spus Miu.

În urma verificărilor, compania aeriană va decide dacă pasagerii îşi vor continua cursa cu aceeaşi aeronavă sau dacă vor fi preluaţi de un alt avion, potrivit reprezentanţilor Aeroportului Otopeni.

www.antena3.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.