ÎNVINGĂTORI… Gala Colosseum Tournament 50, desfășurată la Suceava, a adus la start și trei luptători din județul Vaslui. Daniel Alexandru și Andrei Șerban au obținut victorii importante, în timp ce Andrei Sîrghi a luptat pentru centura mondială la categoria 65 de kilograme.
Cel mai experimentat dintre ei, Daniel Alexandru, fost viceprimar al comunei Banca, l-a învins la puncte, prin decizie unanimă, pe Daniel Vasilachi, sportiv care se pregătește la Hemmers Gym, Țările de Jos. Daniel Alexandru, pregătit de Dănuț Hurduc, la Scorpions Team Hurduc Bârlad, a controlat lupta pe parcursul celor trei reprize. Loviturile sale de picior i-au creat numeroase probleme adversarului, care a reușit totuși să reziste până la gongul final. În urma acestui succes, Daniel Alexandru a ajuns la 33 de victorii în circuitul K1. O evoluție spectaculoasă a avut și vasluianul Andrei Șerban, care l-a învins prin KO pe Roberto Troancă. Victoria a venit în repriza a doua, după o serie excelentă de lovituri. Șerban se antrenează la Tornado Vaslui, sub îndrumarea antrenorilor Petronel Huzum și Radu Arghir, iar după meci a transmis un mesaj de mulțumire celor care l-au susținut. „A fost o victorie muncită, iar acesta este doar începutul. Urmează competiții importante și voi continua să muncesc pentru a deveni din ce în ce mai bun. Mulțumesc din suflet tuturor celor care au fost alături de mine și au contribuit la această reușită”, a declarat Andrei Șerban. Tot la gala de la Suceava, vasluianul Andrei Sîrghi a intrat în ring pentru o nouă provocare, luptând pentru centura mondială Colosseum Tournament la categoria 65 de kilograme. Meciul cu Adrian Maxim s-a desfășurat pe durata a cinci reprize, cei doi sportivi oferind un duel echilibrat, cu numeroase schimburi de pumni și lovituri de picior. În timpul transmisiunii, comentatorul galei a spus că Sîrghi i-a acordat prea mult respect adversarului. La final, arbitrii au acordat victoria în unanimitate bihoreanului Adrian Maxim. Sîrghi este antrenat la Tornado Vaslui de Petronel Huzum și Mihai Ifrim.

