spot_img
0.1 C
Vaslui
06-dec.-2024
spot_img

Austria își menține veto privind aderarea României și Bulgariei la Schengen cu granițele terestre: „O includere completă ar fi greșită”

- Advertisement -

Austria își menține veto privind aderarea României și a Bulgariei la Schengen cu granițele terestre, anunță ministrul de Interne Gerhard Karner, potrivit agenției presă APA, citată de G4Media.ro: „Controalele la frontierele terestre sunt încă necesare”, a declarat acesta.

Ministrul de interne Gerhard Karner a transmis că „o includere în acest stadiu ar fi greșită”. Karner a mai spus că vrea să mențină dreptul de veto împotriva aderării României și Bulgariei la Schengen, dar că nu impune condiții concrete celor două țări. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat ziarului „Presse”. „Nu este vorba doar de România și Bulgaria. Întregul sistem de migrație este într-o situație dezastruoasă. Nu eu sunt cel care dă note pentru România și Bulgaria. Fac campanie la nivel european pentru un sistem funcțional. Iar acest lucru se va întâmpla doar dacă granița externă va fi protejată. Aceasta este, de asemenea, o parte esențială a noului pact privind azilul și migrația asupra căruia UE a convenit și pe care trebuie să îl punem în aplicare. Numai atunci va putea exista din nou o libertate deplină de circulație în UE”, a declarat acesta.

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/austria-isi-mentine-veto-privind-aderarea-romaniei-si-bulgariei-la-schengen-cu-granitele-terestre-o-includere-completa-ar-fi-gresita-2648033

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.