UPDATE… Accidentul de pe 24 A, comuna Zorleni, de pe raza localității Popeni, a fost produs de un șofer de 67 de ani, din Bârlad, care se afla la volanul autobuzului Bârlad – Popeni. Acesta a vrut să întoarcă autobuzul, ieșind în Drumul Național fără a se asigura și a izbit cu putere mașina care circula regulamentar, condusă de o femeie de 33 de ani, din Giurcani, comuna Găgești. Din impact, mașina cu trei pasagere – șoferița, o vecină din Găgești-Giurcani de 50 de ani și minora de 13 ani, fata șoferiței, a ajuns într-o râpă, adâncă de peste 3 metri. „Nici o persoană nu a suferit vătămări corporale în urma producerii evenimentului ruter. Șoferii au fost testați pentru alcool, rezultatul fiind negativ. În cauză polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul rutier, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a precizat inspectorul de poliție Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Autoturism cu două femei și o minoră de 13 ani, ajuns în râpă!
ACCIDENT… Pe DN 24 A (între localitățile Zorleni și Popeni), a avut loc un incident rutier între un autobuz și un autoturism, în care se aflau trei persoane de sex feminin, printre care și o minoră de 13 ani. Autobuzul implicat a lovit mașina condusă de mama fetiței de 16 ani, din comuna Găgești, sat Giurcani, care mai avea alături și o vecină. Vehicolul lovit a ajuns într-o râpă, adâncă de peste 3 metri. Femeile din mașină (cu vârste între 50 și 13 ani) au ieșit singure și au ajuns pe șosea, unde au fost preluate de medicii de pe ambulanța de tip C ajunsă la intervenție. La o primă evaluare, niciuna nu a suferit răni grave, ele refuzând transportul la spital.
“Suntem la un accident rutier la Popeni, unde o mașină a fost lovită de un autobuz. Mașina a fost aruncată în șanț. În mașină erau trei persoane de sex feminin cu vârste între 13 și 50 de ani. Au fost găsite conștiente și coerente, cu leziuni minore. Au refuzat transportul la spital. La caz a fost trimisă o ambulanță C2 de la Bârlad”, a precizat medicul Dan Ungureanu, purtător de cuvânt al SAJ Vaslui, care este prezent la fața locului.
Urmează să fie stabilită cauza acidentului de către polițiști. Vom reveni cu amănunte.
Bine le-a facut… Trebuia sa ramana invalide sa vada ce inseamna rautatea si egoismul. Cand vezi pe cineva ca intoarce da cu spatele il ajuti nu il claxonezi ca vii tu important, mancav-ar virusii de babe. Intr-o tara evoluata autobuzul avea loc special sa intoarca si o persoana desemnata sa-l ajute. De-acu parchezi acolo pana vin taranii sa te ajute sa intorci sa-i aduci la oras.