INTERVENȚIE… Un autoturism în care se aflau patru persoane s-a răsturnat în această dimineață, pe raza localității Rateșu Cuzei. Au intervenit pompierii militari din Negrești, precum și o ambulanță SMURD. Numai norocul a făcut ca toți cei patru ocupanți ai mașinii să nu sufere răni grave și să se poată autoevacua. Un tânăr de 23 de ani însă a fost rănit mai grav la o mână și a fost transportat la spital.
„Stația de Pompieri Negrești a intervenit astăzi în localitatea Rateșu Cuzei, comuna Rebricea (DJ 248), în urma unui apel care anunța răsturnarea unui autoturism în afara părții carosabile. La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, cu un total de 7 subofițeri. În accident au fost implicate patru persoane adulte, care s-au autoevacuat înainte de sosirea echipajelor de intervenție. Toate persoanele erau conștiente. Un bărbat în vârstă de 20 de ani a necesitat evaluare medicală pentru un traumatism la membrul superior drept. După acordarea primului ajutor de către ambulanța SMURD, acesta a refuzat transportul la spital. Pompierii militari au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor (PSI) la autoturismul răsturnat, care se afla pe o parte în afara părții carosabile. Intervenția s-a desfășurat în condiții de siguranță, fără alte riscuri identificate la locul evenimentului”, au transmis reprezentanții ISU Vaslui.