NECAZURI… Avocatul vasluian Rareș Liviu Apetrei a fost arestat preventiv și, de la finele săptămânii trecute, de când Curtea de Apel Iași a dispus încarcerarea sa pentru 30 de zile, acesta a ajuns să împartă aceeași celulă cu infractorii de drept comun. Situația grea în care se află avocatul este o urmare inevitabilă a unei succesiuni de încălcări ale legii, pe care acesta, deși profesionist al Dreptului, le-a comis una după alta, de la începutul anului, până recent. Mai exact, polițiștii l-au găsit conducând beat pe drumurile publice și i-au suspendat permisul, apoi a condus și fără permis, fiind depistat în trafic. A refuzat recoltarea de probe biologice, ceea ce i-a adus un nou dosar penal. S-a constatat apoi că nu avea nici asigurarea RCA la mașină, iar, în final, ca să rotunjească seria de infracțiuni, a mai circulat pe drumurile publice și cu autoturismul căruia polițiștii îi ridicaseră plăcuțele de înmatriculare. Și nu sunt puțini cei care se întreabă cum de un avocat cu 20 de ani vechime, despre care colegii spun că nu era vreun neavenit în meserie, ba, din contră, trecea drept un avocat priceput, a ajuns în acest stadiu. Răspunsul pare a fi mai ceva ca un scenariu de telenovelă.
Pățaniile avocatului Rareș Liviu Apetrei, petrecute în cascadă de la începutul anului până acum, ar putea fi subiect de film, dacă, totuși, nu ar fi concretizate într-o situație extrem de serioasă, și anume o arestare preventivă de 30 de zile. Apropiații avocatului spun că toate problemele acestuia i s-ar trage de la o îndrăgostire fulgerătoare dincolo de cadrul conjugal, petrecută la începutul anului. O doamnă din Negrești, se pare, i-a furat inima. De atunci, avocatul și-ar fi stricat și liniștea în familie, motiv pentru care ulterior s-a ales și cu un ordin de protecție, inițiat de soție și copil. Necazul a făcut ca nici doamna din Negrești să nu fie consecventă și să îi declare despărțirea taman când se aștepta mai puțin. Încurcătura l-ar fi dat complet peste cap pe avocatul Apetrei, motiv pentru care, de supărare, a mai întrecut măsura cu un pahar în plus. Problema este că, deși sub influența alcoolului, acesta pornea pe drumul Negreștiului, în încercarea de a o recuceri pe ingrata care l-a părăsit, după ce s-ar fi întors împreună dintr-o vacanță frumoasă și costisitoare. Așa se face că pe acest traseu al suferinței în amor l-au prins polițiștii rutieri ba circulând băut la volan, ba circulând fără permis. Nu mai puțin de 4 dosare penale au fost deschise pe numele avocatului. Mai mult, avocatul Apetrei a refuzat la un moment dat recoltarea de probe biologice, gest care i-a complicat foarte mult situația juridică.
48 de ore pentru a contesta arestul preventiv
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași au considerat că sunt suficiente probe pentru a propune instanței cea mai severă măsură preventivă. Sâmbătă, avocatul Apetrei a ajuns în fața judecătorului de drepturi și libertăți, însoțit de un avopcat din oficiu, sperând să poată fi convingător, în apărarea sa. Numai că procurorii au insistat asupra probelor existente la dosar, însemnând alcoolemia la volan, conducerea cu permisul suspendat, circularea cu un vehicul fără numere de înmatriculare și, mai ales, refuzul de prelevare a probelor biologice. Astfel, în final, instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Colegii lui Rareș Apetrei: „Iată-ne în fața unui fapt cumplit, și anume arestarea lui preventivă pentru infracțiuni la regimul rutier”
Vestea a produs rumoare în rândul avocaților vasluieni și nu numai. Deși știau situația acestuia, colegii au sperat ca el să își revină din „pasa proastă” prin care trece în ultima vreme. „Vă dați seama că ne pare rău. Pentru orice om care alunecă pe o asemenea pantă și pierde controlul asupra vieții sale, îți pare rău, darămite pentru un coleg pe care îl știm de atâția ani. A fost și este un avocat bine pregătit, un profesionist care și-a făcut treaba în domeniul său, dar care a cam scăpat situația de sub control în viața personală și iată-ne în fața unui fapt cumplit, și anume arestarea lui preventivă pentru infracțiuni la regimul rutier. Consumul de alcool, pe orice fond ar veni, este o nenorocire. Când te trezești, îți dai seama că ai făcut numai prostii, că te-ai certat cu familia, cu apropiații și că ai stricat echilibrul din viața ta. Pe cât posibil, colegial, s-a încercat ajutarea lui, dar e, totuși, o problemă complexă. Este un caz izolat în breasla noastră, asta este important de spus, un caz care trebuie văzut ca o situație de viață, așa cum întâlnim la tot pasul, din păcate”, au spus unii colegi ai lui Rareș Apetrei. Instanța Curții de Apel Iași i-a dat un termen de 48 de ore avocatului vasluian, prin care acesta poate face contestație față de măsura arestării preventive.
Acest om este cel mai probabil santajat cu ceva si constrans, de ajunge sa tina prima pagina a ziarelor. Cu siguranta este si filat, de-l tot opreste politia si primeste fel si fel de informari de la „binevoitori”.
De as fi in locul lui, mi-as construi pledoria pe aceste aspecte. De cand este filajul legal si de cand avem retele de informatori, similare cu unele din niste vremuri pe care nu ni le mai dorim?
Cel mai probabil este tinta unei retele de informatori, din fostul regim comunist, daca analizam tacticile din context: ispita feminina, inducerea dependentei de alcool, provocarea divortului, filajul, demonizarea si distrugerea reputatiei, regii si diversiuni cu duiumul.
Vedeti si ce credite are pe la banci, ca-l lasa in maxim 5-6 ani si fara casa. Cand intri in colimatorul lor ajungi de dormi in strada, intr-un caz fericit.
Principalele aspecte ale situației sunt:
Recurența infracțiunilor. Avocatul are un istoric de trei dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului. Acesta fiind reabilitat, dar fiind din nou în situație similară.
În trecut, a fost trimis în judecată pentru fapte similare, cu condamnări și pedepse cu suspendare. Inclusiv dreptul de a conduce fiind suspendat.
Posibile motive și comportament.
În trecut, a încercat să inducă în eroare organele de poliție prezentând o identitate falsă. În cazul actual, refuză să comenteze sau să confirme informațiile, solicitând să nu fie folosit numele sau imaginea sa.
Reacția avocatului. Răspunsul său a fost sec și evaziv, solicitând ca numele și imaginea să nu fie folosite, ceea ce poate indica dorința de a evita publicitatea negativă sau implicarea în scandal.
Această situație ridică semne de întrebare legate de respectarea legii de către un avocat, precum și de modul în care astfel de cazuri sunt gestionate în sistemul de justiție și în opinia publică. În cazul în care se confirmă că acesta a încălcat legislația rutieră din nou, ar putea fi necesare măsuri legale suplimentare pentru a asigura respectarea legii și pentru a menține încrederea în sistemul judiciar.
Pentru o abordare corectă, este esențial ca autoritățile competente să continue ancheta și să aplice sancțiunile prevăzute de lege, indiferent de statutul profesional sau social al persoanei implicate.
Da, ati expus foarte bine efectele hartuirii la care a fost supus, inca de cand a dat divort de prima sotie. Desigur ca au lucrat si cu materialul clientului, insa atunci cand cineva iti exploateaza vulnerabilitatile si ti le amplifica, tot abuz se numeste. Ba chiar e un comportament specific celor implicati in traficul de persoane, care trafic poate imbraca mai multe forme, nu doar cele clasice. Trafic de persoane este si atunci cand faci multe dosare penale unui om, ca sa-l aduci intr-o situatie limita, in care poate ca va da un denunt fals sau va trada pe altcineva sau va incepe sa plateasca taxa de „protectie”.
Fapta penala se determina si in functie de context, iar anumite contexte, in care a ajuns dl avocat, par a fi create de specialisti in psihosociologie, regii, diversiuni, filaj si hartuire organizata. Nu mai vorbim de liber arbitru, atunci cand esti supus, ani la rand, unor tactici de „antrenare” a reflexului conditionat si esti epuizat psihic, cu foarte putine capacitati de autocontrol, dupa ce treci prin foarte multe conflicte, ani la rand.
S-a ales cu doua dosare penale, pentru conducere sub influenta bauturilor alcoolice, dupa ce a fost victima unei agresiuni atunci cand era beat si a fost oprit de politie de doua ori in acea seara: cand s-a dus sa reclame agresiunea la politie si cand s-a intors de la politie acasa. Fiind beat, pentru a preveni alte infractiuni, persoana care i-a primit plangerea, putea sa-l urce intr-un un taxi si sa-l trimita acasa. Asta era o conduita preventiva din partea autoritatilor.
Cu un alt dosar penal s-a ales atunci cand a sunat cineva la 112 sa reclame ca a plecat beat de la barul sau restaurantul in care era. Tare as vrea sa vad pentru cati alti clienti a facut acelasi lucru. A mai fost un caz cu un sef din politia de la Iasi, tras pe dreapta tot dupa ce a sunat cineva la 112 si a informat politia ca a consumat bauturi alcoolice.
Cei care suna la 112 nu sunt persoane cu simt civic ridicat, asa cum ne-ar place sa crede. Ei sunt informatori, parte din retele ilegale de supraveghere si hartuire a anumitor persoane care au statut, putere si bani. Sa nu fim naivi sa credem ca nu mai exista retele de informatori in prezent, atat pentru politie, cat si pentru serviciile secrete.
Revenind, a urmat si hartuirea baiatului la scoala de catre colegi, a fost o saga in ziar si despre acest subiect.
Are comportamente si atitudini care depasesc limita legala, nu le neg. Le incadrez la vulnerabilitati exploatate de catre persoane care ii cunosc toate slabiciunile, au informatori (acea femeie de la Negresti sigur e parte din schema de vulnerabilizare/saracire a avocatului) si se asigura ca echipajele de politie sunt in zona, atunci cand incalca legea. Si aceste comportamente sunt tot din sfera penalului si nu le sanctioneaza/observa nimeni.
E usor sa vorbim de morala si sa ne transformam in justitiari, atunci cand nu suntem suntem constransi de o situatie limita. Iar el tot traieste situatii limita de ceva ani.
Daca ii analizam comportamentele, hai sa analizam si cum ajung ele sa fie documentate si expuse in spatiul public. Se observa clar niste contexte atipice si extreme, care nu se incadreaza in logica bunului simt luata in calcul de instanta atunci cand analizeaza spetele. Simplul fapt ca observam atat de multe contexte extreme, in contextul lui de viata, ridica niste semne de intrebare.
Ar face bine sa-si gaseasca un psihoterapeut bun si instanta il putea obliga sa faca asta. Nu-l ajuta sa stea 30 de zile in arest. Are nevoie sa inteleaga cum este manipulat si agresat, cum se agreseaza si saboteaza singur, ca sa iasa din acest cerc vicios.
Aveti voie sa dati asa nume sa o supuneti oprobiului public fara sa moderati comentariile?
Adica e legal?
Se întâmpla oricui,fiți mai înțelegători/toleranți cu semenii!
Daaa faceti episoade cu omul asta? Gata a fost retinu, arestat, plateste…ce va mai place sa incoltiti un om cazut la pamant.. deontologii lu* peste prajit.. aruncati voi primii cu piatra!
Daca ar fi arestati toti care au savîrsit aceleasi fapte,sau pentru accidente cu masina in stare de ebrietate,, in jud. Vaslui ar mai trebui construite penitenciare… acest caz e unic, este unexemplu dat, este o exagerare. Se cunosc persoane care au stat la pat 2 ani in urma accidentelor cu masina iar vinovatii sunt bine merci liberi, coduc masini.. careva a fost suparat…. dar d-zeu mai devreme sau mai tirziu.le va aduce aminte
Lăcrămioara Aniți zisă Şopârla
Era un pericol public de multi ani, de tanar. Doar ca probabil s-au adunat prea multe si s-au saturat unii din sistem sa-l mai protejeze. Poate cativa ani la bulau il mai linistesc.
Cum o cheamă pe doamna din Negrești?
Lăcrămioara Aniți
Ii place să sugă?
Te suge de îți rămân adidaşii mici 😁