spot_imgspot_img
20.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Bănel Nicoliţă, destin tragic: A pierdut milioanele câştigate din fotbal şi a fugit din ţară

- Advertisement -

Chiar dacă s-a lăsat de sportul de performanţă de ceva timp, fostul stelist are doar 36 de ani. Din păcate, ultimele veşti despre el sunt de-a dreptul groaznice. Bănel Nicoliţă a fost genul de fotbalist mai puţin dotat din punct de vedere tehnic, dar care s-a ridicat şi a ajuns apreciat datorită muncii. O singură statistică spune totul, în acest sens: aproape în fiecare partidă în care era pe teren, Bănel alerga peste 12 kilometri, de-a lungul unui meci întreg, şi ocupa unul din primele locuri în clasamentul distanţelor acoperite.   Având această seriozitate şi perseverenţă, Nicoliţă a ajuns la un nivel pe care nu l-au atins alţi jucători români mult mai talentaţi: A adunat 37 de selecţii în echipa naţională, a jucat la Euro 2008 cu Victor Piţurcă selecţioner şi a evoluat în campionatul francez, la două formaţii bune, St. Etienne şi Nantes.

Din păcate pentru Nicoliţă, toată averea pe care a strâns-o din fotbal pare că a pierdut-o deja, la doar 36 de ani! Cel puţin, aşa scrie „Fanatik“, într-un articol semnat de doi jurnalişti cu surse bune, Cristi Coste şi Marian Popovici. Potrivit site-ului amintit, Nicoliţă nu doar că ar fi rămas fără bani, dar, într-o încercare de a supravieţui, de a-şi reveni, s-ar fi împrumutat cu sume mari, de până la 100.000 de euro de la cămătari!

Citeste mai mult: adev.ro/r1kqyz

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.