
AVERI… Cea mai mare unitate sanitară din județ are și cei mai înstăriți medici. Dovadă sunt declarațiile de avere completate anul acesta, unde se poate observa, cu ochiul liber, apetența cadrelor medicale pentru tot felul de investiții, pornind de la imobiliare și ajungând la acțiuni la bursă. Faptul că medicii de la Spitalul Județean Vaslui trăiesc pe picior mare, cu venituri demne de spitalele din Occident, nu mai este un secret pentru nimeni. Ce surprinde însă este faptul că aceștia declară venituri infime la cabinetele particulare sau clinicile private unde prestează servicii medicale, cuantumul acestor venituri ducându-ne cu gândul mai mult la o muncă benevolă, abia-abia remunerată. Spre exemplu, doctorița Irina Elena Ovseică, șefa Compartimentului Oftalmologie, a declarat, pentru anul trecut, venituri de 106.495 lei la spital și de doar 14.838 lei la cabinetul privat. Aceasta are nu mai puțin de opt depozite bancare și șase conturi curente, în valoare totală de 448.913 lei și 11.700 de euro. La capitolul bunuri imobile, se remarcă doctorița Smărăndița Istrate, șefa secției Obstetrică Ginecologie care, împreună cu soțul ei, deține trei apartamente, două case de locuit, trei terenuri agricole, două intravilane și unul forestier, majoritatea primite ca moștenire. Sunt însă și medici, precum dr. Cristian Ștefan Buruiană, șeful Laboratorului de Recuperare, care nu dețin nicio locuință. Acesta din urmă nu este însă de plâns deoarece în ultimul an aproape și-a dublat veniturile obținute la spital, care nu sunt deloc mici, cu cele de la clinica privată unde prestează servicii medicale.
Creșterile salariale din domeniul medical care s-au aplicat începând cu 1 martie 2018 i-au făcut pe medicii din toată țara și implicit pe cei din Vaslui să cîștige asemenea colegilor lor din vestul Europei, în unele cazuri chiar și mai bine. În momentul de față sunt mulți medicii care câștigă într-o lună peste 15.000 de lei, dar sunt și cazuri care cîștigă 25.000 de lei. Aceste măriri evidențiază un lucru curios: un medic primar, care este și șef de secție, ajunge să cîștige mai mult decât un manager de spital, în condițiile în care, în urmă cu cîțiva ani, lucrurile stăteau exact pe dos. Luând la puricat declarațiile de avere ale medicilor de la Spitalul Județean Vaslui, se observă anumite particularități: în ultimii ani, tot mai multe cadre medicale și-au deschis conturi bancare la mai multe bănci, pentru a pune bani deoparte, și-au schimbat casa sau mașina, și au achiziționat terenuri în județ și nu numai. Ziarul Vremea Nouă face astăzi o trecere în revistă a declarațiilor de avere ale medicilor cu funcții și vă prezintă cele mai relevante cifre.
Venitul managerului, la jumătate față de cel al unor șefi de secție
Un exemplu relevant pentru situația anormală de la Spitalul Județean de Urgență Vaslui este al managerului Ana Rinder, care anul trecut, ca șef al instituției, a câștigat 132.673 lei, o medie aproximativă de 11.000 de lei lunar. Pentru un vasluian de rând, acest venit poate părea unul uriaș, însă în comparație cu salariile unor șefi de secție, care sunt de Liga Campionilor, Ana Rinder se luptă la retrogradare, în liga secundă din România. Mult mai bine la capitolul venituri stă fostul director medical al unității sanitare, dr. Lelia Croitoru, care anul trecut a câștigat 239.076 lei de la SJU Vaslui și alți 100.884 lei de la cabinetul medical individual.
Colaborarea cu DGASPC Vaslui, de bun augur pentru șefa secției Chirurgie Pediatrică
Un alt medic care nu se poate lăuda cu un venit de top este dr. Alina Elena Bura, șefa secției Chirurgie Pediatrică. Potrivit declarației de avere completată pe 18 mai, aceasta a câștigat anul trecut 127.078 lei la spital, însă și-a rotunjit veniturile datorită colaborării cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, de unde a câștigat alți 61.438 lei. Potrivit documentului, dr. Bura deține o casă de locuit în județul Iași, achiționată în anul 2020, precum și un apartament în Cluj-Napoca, primit moștenire în 2013. În 2015, aceasta și-a deschis un depozit bancar în valoare de 11.000 de euro, iar în 2020 a contractat un credit la aceeași bancă, în valoare de 65.000 de euro, scadent în 2030.
Mercedes nou-nouț pentru șeful secției ATI
Unul dintre medicii cu salarii de Liga Campionilor este dr. Angel Bologa, șeful secției ATI. Împreună cu soția, acesta deține un teren în intravilanul municipiului Vaslui, precum și o casă de locuit. La capitolul bunuri mobile, dr. Bologa a trecut un autoturism Suzuki Vitara, fabricat în 2017, și un Mercedes fabricat în 2021. La active financiare, șeful secției ATI a trecut un fond de investiții deschis în anul 2020, cu un sold de 50.000 de lei. Anul trecut, dr. Bologa a avut un venit de 301.133 lei la Spitalul Județean Vaslui și alți “doar” 7.000 de lei de la clinica Recumed, unde a prestat servicii medicale.
Rubrica “bunuri imobile”, aproape neîncăpătoare pentru șefa de la Obstetrică-Ginecologie
Atunci când vine vorba de bunuri imobile avute în proprietate, dr. Smărăndița Istrate reprezintă un caz mai aparte. Potrivit declarației de avere, aceasta deține, singură, trei terenuri agricole primite moștenire, un teren forestier, de asemenea moștenit, precum și două terenuri aflate în intravilanul municipiului Vaslui, deținute împreună cu soțul. Anul trecut, șefa secției Obstetrică Ginecologie a mai primit moștenire un alt teren de 3000 de metri pătrați, aflat în extravilanul comunei Zăpodeni. La capitolul “Clădiri”, dr. Istrate deține trei apartamente, dintre care două moștenite anul trecut, două case de locuit, dintre care una în construcție, precum și două spații comerciale/de producție, în municipiul Vaslui. La bunuri mobile, șefa secției a trecut un autoturism Wolkswagen Golf fabricat în 2014, o Dacia Pick-Up din 2005 precum și un Opel Ampera din 2012. La active financiare, aceasta a menționat două conturi curente, unul deschis în 2007, în valoare de 86.973 lei, celălalt deschis în 2020, în valoare de 1257 euro. Pentru serviciile medicale prestate anul trecut la Spitalul Județean Vaslui, dr. Smărăndița Istrate a încasat un venit de 208.790 lei, iar alți 22.880 lei de la cabinetul medical individual.
Șefa secției Neurologie a început să-și ridice o casă de 200 mp într-una dintre suburbiile municipiului Vaslui
Anul 2022 s-a dovedit a fi de bun augur și pentru dr. Mariana Condrea, care tocmai a început lucrările la o casă de 200 mp, situată într-una dintre suburbiile municipiului Vaslui, acolo unde aceasta mai deține și un teren de 780 mp. Sefa șecției Neurologie mai are un teren de 1000 mp în intravilanul localității Valea Ursului din județul Iași, precum și două apartamente în Iași și Vaslui. Anul trecut, dr. Mariana Condrea a avut un venit de 267.614 lei la Spitalul Județean Vaslui și alți 65.698 lei de la Clinica Medical Teoclinik.
Peste 130.000 de euro, din dividende, pentru șefa de la ORL
Ajungem la dr. Emilia Bărbieru, șefa secției ORL. Medicul deține trei terenuri agricole, în Vaslui, Bălteni și Bârzești, o casă de locuit în Vaslui și un apartament în județul Iași, precum și un spațiu comercial în municipiul Vaslui. Conduce un autoturism Mazda CX3, fabricat în 2019, iar la bancă are patru depozite bancare, în valoare de 11.889 euro, 42.200 lei și 36.474 dolari americani. Pentru anul 2021, șefa secției ORL a trecut un venit de 199.499 lei la Spitalul Județean Vaslui și 4.999 lei la cabinetul medical individual. Doctorița Bărbieru a mai intrat în posesia unor dividende în valoare de 637.432 lei, de la firma deținută de soțul dumneaei, decedat în 2020.
Și cardiologul Munteanu și-a rotunjit veniturile cu ajutorul dividendelor
Unul dintre puținii șefi de secție ai spitalului care nu se poate lăuda cu un salariu demn de greutatea funcției pe care o ocupă este dr. Romulus Munteanu, șeful de la Cardiologie. Potrivit declarației de avere completată în data de 3 iunie, acesta a câștigat, anul trecut, doar 99.810 lei la SJU Vaslui, rezultând un venit lunar de 8.317 lei, aproape cât al unei asistente medicale principale. Șeful secției Cardiologie și-a rotunjit și el veniturile cu ajutorul dividendelor în valoare de 53.250 lei de la clinica sa privată, precum și cu ajutorul Bursei de Valori București, de unde a încasat venituri totale de peste 6500 lei în anul precedent.Împreună cu soșia lui, dr. Romulus Munteanu deține un teren intravilan de 900 mp în municipiul Vaslui, o casă de locuit de 151 mp, precum și un Peugeot fabricat în 2012. La capitolul “active financiare” acesta a trecut un depozit bancar de 573 lei, patru conturi curente în valoare totală de 3903 lei și 193 de euro, precum și cinci fonduri de investiții în valoare totală de 82.935 lei și 3490 de euro.
Moștenire importantă pentru șefa de la Oftalmologie, în 2021
O altă declarație de avere care se evidențiază prin cumulul de bunuri imobile și venituri încasate, aparține doctoriței Valerica Ilieș, șefa Compartimentului Oftalmologie. Potrivit documentului, aceasta a primit, anul trecut, drept moștenire, un teren agricol de 33.855 mp în județul Brăila, acolo unde mai deține un teren de aceeași categorie, în suprafață de 2ha, primit , de asemenea, moștenire în 2014. La capitolul “Clădiri”, dr. Valerica Ilieș deține un apartament de 96 mp, moștenit în anul 1991 împreună cu fiul ei, precum și un alt apartament de 76 mp, moștenit anul trecut, unde deține 100% cotă parte din proprietate. Șefa de la Oftalmologie are și șase depozite bancare, în valoare totală de 444.931 lei și 7.000 de euro. Anul trecut, dr. Valerica Ilieș a obținut un venit de 136.604 lei la Spitalul Județean Vaslui, 140.383 lei la cabinetul medical individual și alți 400.078 lei din dividendele la societatea unde este acționar principal.
Opt depozite bancare și șase conturi
Rămânem la Compartimentul Oftalmologie, acolo unde o altă declarație de avere sare în ochi. Documentul aparține doctoriței Irina Elena Ovseică, care are, de asemenea, funcția de șef de Compartiment. Aceasta deține, împreună cu soțul, două terenuri în intravilanul municipiului Vaslui și unul în intravilanul comunei Muntenii de Jos. La capitolul “Clădiri”, cei doi dețin două apartamente și o casă de locuit, iar din moșteniri, alte două apartamente, în cotă parte de 3/16, titular fiind dr. Ovseică Irina Elena. Impresionantă este și rubrica “Active financiare”, acolo unde șefa Compartimentului Oftalmologie a completat nu mai puțin de 14 rubrici, dintre care opt cu depozite bancare în valoare totală de 270.140 lei și 11.700 euro și șase cu conturi curente în valoare totală de 178.773 lei. Anul trecut, dr. Irina Ovseică a câștigat 106.495 lei la Spitalul Județean Vaslui și 14.383 lei la cabinetul medical individual.
Șefa Compartimentului Recuperare, Medicină Fizică, a achiziționat două apartamente în 2021
Un an bun din punct de vedere al investițiilor în imobiliare a avut și dr. Mariana Rusu, șefa Compartimentului Recuperare, care anul trecut, împreună cu soțul ei, a reușit să achiziționeze două apartamente în municipiul Vaslui, ambele cu suprafață de 60 mp. Medicul mai deține, împreună cu soțul, și o casă de locuit în municipiul Vaslui, precum și două terenuri în suprafață totală de aproximativ 4000 mp, în intravilanul aceluiași oraș. Doctorița a contractat, anul trecut, și două credite imobiliare, unul în valoare de 35.000 de lei, scandent în 2026, celălalt în valoare de 220.000 de lei, scadent în anul 2046. La capitolul venituri, șefa Compartimentului Recuperare a trecut suma de 157.879 lei de la Spitalul Județean Vaslui și alți 8.202 lei de la SC Giaclinik SRL Vaslui.
Mașină nou-nouță și pentru șefa Laboratorului de Analize Medicale
Dr. Doina Ciomaga, șefa Laboratorului de Analize Medicale, a menționat în declarația de avere două terenuri agricole și două terenuri forestiere primite moștenire de soțul ei, precum și un teren în intravilanul municipiului Vaslui, al cărui titulară este în cotă de 1/1. Dr. Ciomaga mai deține o casă de locuit în municipiul Vaslui, iar împreună cu soțul un apartament tot în municipiul reședință de județ. În anul 2021, șefa Laboratorului de Analize Medicale a achiziționat un Ford abia ieșit din fabrică, însă nu a renunțat la cel vechi, fabricat în 2006. Dr. Ciomaga are deschise șase depozite bancare în valoare totală de 275.968 lei, 2.252 euro, 5.497 dolari americani, precum și un cont curent în valorea de 39.134 lei. Conform declarației de avere, dr. Ciomaga mai deține titluri de stat, obligațiuni în valoare de 339.234 lei. Anul trecut, aceasta a obținut un venit de 232.490 lei la Spitalul Județean Vaslui și 24.000 lei de la SC Prolife SRL.
Medicul fară locuință
Nu toți medicii vasluieni dețin numeroase proprietăți imobiliare. În declarația de avere, dr. Cristian Buruiană de la Laboratorul de Recuperare nu are nicio locuință trecută, în schimb are două terenuri în intravilanul municipiului Vaslui, achiziționate, împreună cu soția, în 2021 și 2022, precum și două spații comerciale. Anul trecut, dr. Buruiană a câștigat 114.770 lei la Spitalul Județean Vaslui și alți 97.263 lei la clinica sa privată de reabilitare medicală.
Salariile de top de la SJU Vaslui
Când vine vorba despre cele mai mari venituri de la Spitalul Județean Vaslui, trei medici se remarcă aproape în fiecare an: dr. Mohammad Ghodsi- șeful Laboratorului de Imagistică Medicală; dr. Carmena Piseru- șefa Unității Primiri Urgențe (UPU) și dr. Sergiu Săvinescu – șeful Serviciului Medicină Legală. De departe, medicul din Spitalul Județean Vaslui cu cele mai multe proprietăti este șeful Laboratorului de Radiodiagnostic și Imagistică Medicală, dr. Ghodsi Mohammad. Acesta deține, conform declarației de avere, două terenuri în intravilanul Iașului, de 1116 mp, trei terenuri intravilane în localitatea Bucium (Iași) de 34.800 mp, un teren intravilan de 5 ha în Vatra Dornei, 14 ha în intravilanul comunei Cristesti, dar si alte categorii de terenuri în localitătile Bârnova, Lețcani, Podu Iloaiei și Aroneanu, toate în județul Iași. Dr. Ghodsi mai deține o casă de locuit de 514 mp tot în Iași și un autoturism Volvo fabricat în 2005. La capitolul “Active financiare”, șeful Laboratorului de Imagistică Medicală are trecute două conturi curente, de 73.000 de euro și 80.000 de lei, ambele deschise în 2009. Medicul mai are și un credit bancar contractat tot în urmă cu 13 ani, în valoare de 25.000 de euro, scadent în 2034. La venituri încasate anul trecut, dr. Ghodsi a trecut suma de 363.821 lei la Spitalul Județean și alți 113.476 lei pentru serviciile medicale prestate la Spitalul “Elena Beldiman” din Bârlad. Adunând cele două salarii, rezultă că medicul Ghodsi a câștigat aproape 40.000 de lei în fiecare lună din 2021, adică puțin peste 8.000 de euro. Șefa de la Urgențe, Dr. Piseru Carmena-Nicoleta, are două terenuri, unul agricol de 2000 de mp în comuna Muntenii de Jos, iar al doilea, intravilan, de 900 m în comuna Crucea, județul Suceava. Mai deține o casă de locuit în comuna Muntenii de Jos, o casă de vacanță în localitatea suceveană, precum și un apartament în Vaslui. La capitolul mașini a trecut un autoturism Honda, fabricat în 2018. Potrivit declarației de avere, în 2021, șefa UPU-SMURD a avut un venit de 320.527 lei și alți 11.400 lei din servicii medicale prestate pentru Colegiul Medicilor Vaslui. Șeful Serviciului Medicină Legală, dr. Sergiu Săvinescu, are cinci terenuri, dintre care patru cumpărate în perioada 2004-2017, iar unul primit moștenire. De asemenea, acesta mai are un apartament de 70 mp, o casă de 120 mp în Bârlad, primită moștenire, și trei mașini: un autoturism KIA CEED, un BMW X3 și un BMW X4. La capitolul “Active financiare”, dr. Săvinescu e ceva mai modest decât colegii săi, strângând în conturi circa 5.000 lei și 3500 euro. Totodată, medicul a împrumutat 50.000 euro de la o persoană fizică, anul scadent fiind 2025. Dr. Săvinescu a încasat în ultimul an fiscal 326.787 de la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui și 2.500 lei de la Colegiul Medicilor Vaslui.
un ziar de tot rasul informativa la sectia orl e alt medic sef de sectie spaga sau mica atentie e de domeniul trecutului daca dai spaga ca pacient ai ocazia sa te externeze in cel mai rau caz de cand nu ati mai trecut pe la spital
Sunt curios tu draga patron de ziar ce avere ai din pupat in cur? si tu ei spaga de la primarul de la Stefan , de Tataru(el te-a angajat la antibiotice iasi) vrei îți mai spun mai am o lista , de la „Polak” poate ne spui cat ai luat in schimbul ei Valutar de praian p.s eram acolo 😉
Era vacinata? Asistenta sefa de la Barlad?
Cam au dreptate de vau vaccinat.
Dacă voi nu ați învățat ….:))))))
nu e la indemna oricui :))))))
sa dai si sa iei șpagă trebuie vocație, neamuri, cumetri, pile pentru posturi călduțe, etc.
si mai ales nesimțire
sunt doctori milionari in euro in romania ..despre ce vorbim
Aia din politica is milionari. De exemplu ala de-a fost ministru…profesorii rechini, care muncesc in 7 locuri de-odata…
Nu se justifica veniturile cu calitatea serviciilor, în sănătate, apoi : pile, neamuri, fini, corupție și se mai lucrează, mamă, fiică, actul medical la pământ.
Corect punctat. Piseru si Croitoru si au umflat conturile cu angajarile in pandemie la asistenti medicali. au luat bani odata la incadrare pe perioada determinata, si apoi la ramanerea pe post definitiv. Piseru care in sedintele cu Colegiul Medicilor se da mare desteapta. Ai sa mori tu Graso!! Da spune si cat abuzezi de functia care o ai , si cum umilesti cand esti incoltita. Huo Spagaro.!. DNA ce face???”?
Greșești! Dacă nu ai reușit la un concurs, nu înseamnă că cei care au luat au dat șpăgi. Vezi ce notă ai luat tu și poate pe viitor poți fi mai bun/bună (intelectual) decât ai fost la acel concurs. Succes!
Sa mori tu? Vezi ca se stiu si ce sume se percep. Tot de la candidati care si au incercat norocul.Daca a luat unul o biata nota de 5 si a intrat, e o facatura de a lu madam Piseru,dar in rest asa se intra. Asa ca …ciocu mic!
Deci! Mai convins! Eu nu am nicio treabă cu spitalul Vaslui sau cu angajații de acolo. Dar te-am citit. Ai tu un regret!
Incep sa plateasca cadrele medicale care au castigat bani de pe mortii covid. Sunt complici la crime au tacut pentru bani incep sa apara rezultate asistenta sefa de la Barlad a murit, hai si la medicii criminali.
Va rog sa intrebati pe Madam PisEru Carmen, cati bani sunt din salariu si cat din SPAGI. NIMENI NU INTRA ANGAJAT PE SECTIA UPU FARA SA TREACA PRIN ,,filtrul,, EI. Sa ti fie rusine mare doctoreasa , ca ei SPAGA si de pe viu si de pe mort. ! Verificati si vedeti ce face aceasta MISS PIGHY a Sectiei UPU din VASLUI!
Daca nu au ei,atunci cine?Foarte bine sa fie remunerați după muncă și studiile lor dar sa și facă treabă acolo unde sunt puși,adică la spitalul de stat, nu sa te trimită la clinicile unde ei sunt patroni.Rusinica..
14000 de lei la cabinetul particular… Ne face sa râdem, sincer. Din moment ce la programări are tocmai în ianuarie sa dau un exemplu oarecare, cum poate face asa declarații și încă pe propria răspundere? Tare de tot…
Acolo este cabinetul mamei sale. Din câte văd în articol, Ilieș Valerica declară o sumă foarte mare din activitatea pe cabinet. Să nu fim răutăcioși, treburile în familie se reglează altfel.
Foarte bine ca au venituri bune! Asa ar trebui sa aiba toata populatia tarii! Romania este un stat bogat, dar condus de niste hiene!
Felicitari, o critica constructiva. Speram sa citeasca si cei din sistem comentariul dvs si sa il reciteasca daca nu l-au inteles. Sint total in asentimentul dvs, de la medici pana la ingrijitori, toti trebuie sa arate empatie fata de pacienti.
nu mai incap jeepurile in curtea spitalului, pana si ultimul registrator are kia sportage nou, spaga se imparte cinstit
Dacă câștigă corect..nimeni nu are a zice ceva .Parte dintre medici… au acea atitudine de Dumnezeu…sens în care lle cerem să fie apropiați de pacienții suferinzi!.Unii ( încă) .. nu se pot debarasa de acel obicei balcanic -peșcheșul -.Mai multe controale din partea org.abilitate.. la cabinetele particulare… unde nu toți medicii eliberează acea chiitanță legală.În rest … le dorresc să fie buni specialiști și corecți… precum jurămân tului depus …în numele lui Hipocrat.
Asta e răzbunarea PSD-ului că nu și-a plantat managerul de la Huși, la Vaslui sau chiar a domnului manager?
Se aștepta cineva ca medicii sa fie săraci? Nu.
Eu nu am o problema cu veniturile medicilor. Sa ai aibă! Învața mult pentru asta (cel puțin unii dintre ei… ca sunt și alții care târâie facultatea și habar nu au ce e aia Medicina).
Problema mea este cu atitudinea medicilor! Fata de pacient, fata de aparținători. Atâta superioritate, fără pic de empatie, fără pic de înțelegere, fără pic de OMENIE, eu nu am văzut intr-o alta profesie. Atitudinea aceasta de mic Dumnezeu, nu cred ca o întâlnești la o alta profesie.
Firește, sunt și medici dedicați, cu multă aplecate către profesie, cu atitudine fireasca fata de pacient și aparținători. Dar, din păcate, aceștia sunt atât, dar atât de puțini. Și asta este foarte trist și dezamăgitor. Parca anii ce au trecut ai adâncit și mai mult ruptura aceasta între clasele sociale.
Am mai scris de-a lungul timpului, scriu și acum. Dragi medici, viața aceasta este atât de imprevizibila. Niciodată nu știi ce iti rezerva viitorul. Gândiți-va ca in fata voastră poate fi oricând mama, tata, bunicul, bunica, sau copilul vostru. Incercati sa tratati pacienții cu respect, dacă empatia este prea mult pentru unii dintre voi.
Și încă ceva! Nu mai luați șpagă, oricât va mai împing pacienții prin buzunare (ei așa s-au obișnuit, ei știu ca așa e cutuma)! Acum chiar nu aveți motive sa va plângeți de lefuri. Este strigător la cer sa auzi in ziua de azi ca se mai întâmpla asta. Caci, din păcate, se mai întâmpla. Nu la fel de mult ca in trecut, dar se întâmpla. Unii dintre primitori sunt nominalizați și in acest articol. Se știu ei, firește. Îmi doresc sa prindă ziua când se vor uita in oglinda și se vor întreba: oare a meritat sa calc pe necazul oamenilor pentru bunăstarea mea?
Ati punctat foarte corect!
M-ai facut sa plâng:))) sper sa nu am nevoie de doctor…nu beau alcool, nu fumez….foarte rar am fost la medic…o mare greșeală la noi în țară este ca nu se face prevenție….Un fel de ITP ca la masini…sa fii obligat….alfel daca nu faci….cand iesi din spital( daca ai beneficiat de servicii medicale)…sa fii obligat să plătești pana la ultimul ban…ca la RCA în caz de accident cand se produce din vina ta…Am fi o nație mai sănătoasă.