spot_img
9.7 C
Vaslui
13-oct.-2024
spot_img

Banii județului cheltuiți cu chibzuință de cine trebuie | Amazoanele de la Consiliul Județean Vaslui

- Advertisement -

PE COMPETENȚĂ…Serviciul Achiziții al Consiliului Județean Vaslui este dominat de câteva doamne bine, ajunse în aceste posturi cheie datorită, exclusiv, profesionalismului șI competenței. Șefa acestui serviciu este doamna Simona Cazacu, absolut întâmplător soția directorului DGASPC Vaslui, Dragoș Cazacu. Aici o regăsim și pe prietena lui Dumitru Buzatu, Ana Maria Obreja. Tot datorită profesionalismului a fost angajată, recent, și Oana Maria Oatu. Ar fi nedrept dacă n-am aminti, în acest context, și de doamna Silvia Elena Goagă, doamna care mai asigură și secretariatul președintelui Trifan, probabil din lipsă de alte cadre competente!

Este interesant la Serviciul Achiziții din cadrul CJ Vaslui faptul că, deși sunt atâtea doamne foarte bine pregătite, din când în când un fost angajat al instituției, de ceva timp pensionar, vine să le mai ajute. Petrică Manolache a asigurat acest spijin și pe vremea lui Dumitru Buzatu, doar că atunci, pe hârtie, era unul din cei șase-șapte consilieri personali ai președintelui. În fapt, munca sa era să pună umărul la funcționarea decentă a serviciului amintit. Este o situație destul de ciudată pentru că, așa cum am menționat, aici activează câteva persoane foarte bine pregătite profesional șI emoțional pentru a face față cerințelor acestor posturi foarte dificile. Totuși, iată, chiar și în prezent, spun unele surse din cadrul CJ Vaslui, deși se apropie de frumoasa vârstă de 70 de ani, domnul Petrică tot mai vine să predea ștafeta tinerelor cadre.

Soția lui Dragoș Cazacu și prietena soției!

În mod normal și corect nici n-ar trebui să amintim faptul că șefa Serviciului Achiziții este soția lui Dragoș Cazacu. Facem acesta doar datorită celebrității pentru că actualul director al DGASPC Vaslui a avut o groază de funcții importante în județul Vaslui, inclusiv cea de viceprimar al municipiului. Ar fi și nepoliticos să-l ignorăm, mai ales că a apărut chiar șI la televizor atunci când a fost reținut Dumitru Buzatu, acesta aflându-se absolut întâmplător în acel loc nefast. Revenind la doamna Cazacu, trebuie să mai menționăm încă o dată, profesionalismul de care dă dovadă și faptul că printr-o altă întâmplare, o bună prietenă a ei, doamna Oana Maria Oatu a ajuns și ea să lucreze la acest serviciu cheie. Evident, pe bază de competențe, deși a greșit puțin atunci când a dezvăluit, din neatenție, datele personale ale funcționarilor de la CJ Vaslui. Dar, numai cine nu muncește nu greșete!

Ana Maria Obreja, specialistă în achiziții publice și renovări!

O altă doamnă specialistă în achiziții, adică cheltuit bani publici cu cumpătare, este Ana Maria Obreja. Pentru necunoscători este domnișoara care a leșinat de emoție șI stres atunci când a fost reținut Dumitru Buzatu. Aceasta s-a întors la Serviciul Achiziții după ce a fost o bună perioadă cea mai bună consilieră a reținutului. Ca și în cazul anterior nu are absolut nicio relevanță legăturia indiscutabilă de prietenie cu Dumitru Buzatu și postul deținut. În plus, ca dovadă a profesionalismului de care dă dovadă zi de zi, domnișoara Obreja a fost însărcinată și responsabilizată cu renovarea clădirii CJ Vaslui.

A picat examenul de magazioner la Penitenciar dar s-a redresat la CJ Vaslui

Tot la Seviciul Achiziții al CJ Vaslui există un caz interesant cu o doamnă care lucrează aici, fără ca nimeni să-i poată reproșa ceva, deși în trecut a picat interviul pentru un post de magazioner la Penitenciarul Vaslui. Probabil, a fost un examen foarte greu pentru că altfel nu se explică, din punct de vedere logic șI administrativ, cum poate doamna Silvia Elena Goagă să facă față altor cerințe mult mai riguroase cerute de actuala funcție. Dar, iată că printr-o riguroasă dezvoltare personală, deși nu a putut fi magazioneră la Penitenciar, a reușit să ajungă consilier la Achiziții în cadrul CJ Vaslui. Și ca dovadă clară a competențelor, doamna a fost chemată de multe ori de președintele Trifan pentru a-i asigura serviciul de secretariat.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

40 COMENTARII

  1. Nimeni nu face nimic în cazul dgaspc Vaslui când, mai multi angajați ai innstitutiei au fost depistați cu certificate de handicap deși nu aveau nici o problema. Și ca să fie totul bine, tatăl șefei dgaspc avea permis de conducere deși era orb. Cum de nu se mai aude nimic de treaba asta?

  2. Oare ce fel de oameni sunteti voi, cei care dati asemenea comentarii? Chiar le Cunoașteti voi asa bine, încât sa faceti asa afirmații? Nu va gândiți ca au familie, copii care citesc?

    • Nu! Pt ca sunt niste capuse ordinare, bune de nimic. De asta e Vasluiul polul saraciei, pt ca in functii inalte sunt pusi incompetenti si prostii ca tine vor sa aratam compasiune.

  3. Mironosiță preoteasa care se roagă la Dumnezeu să fure, a achiziționat în numele primăriei troleibuze defecte cu parandarat , a prins cai mai mari la CJ și o jtudecati decat că are merțan 20 mii euro, vechi, un fleac doamna a lucrat la banca, are CNP urile la consilieri face credite când vrea ea, este o profesionista !!!

    • O prostie mai mare nu am putut sa citesc! Doar nu achiziționează ce vrea ea, iar cu creditele pe numele altora…trebuie sa argumentezi, nu sa scrii tâmpenii. Că a gafat…se întâmplă. Dar sa acuzi pe cineva fără dovezi arata prostie și răutate.

  4. Când Seful CJ Vaslui e analfabet functional, angajații obligat trebuie sa fie semianalfabeti. Deci nu va mirați ca toate parasutele sunt angajate la CJ. Consiliul județean Vaslui sar părea ca e singura instituție publica din România care nu are nici un salariat cu facultatea făcută la zi și la stat imediat după liceu. 99% din ei au facultățile făcute la x și o dar au o greata pe ei de zici ca sunt de pe planeta maimuțelor.

  5. La CJ se vine la 8 și ceva, se pleacă la 16 fara ceva , pauza la ora 12, muuult sub 8 ore, se încalcă grav codul muncii, dar de fapt, cine mai respecta programul redus deja???merge treaba in centru!!

  6. Cu dosul ați votat de „dânsul” să aveți parte !!! După arestarea jigodiei de buzatu, toți aveam speranța că social democrația va fi așa cum ar trebui să fie…. Nici de departe nu sunt de acord cu vreun partid politic, dar din păcate vă meritați soarta dragi vasluieni 😪😪😪

  7. Eiii cum poate silvia sa facă faca față ,vorba aia doar iubi e șeful pe județ, fostul soț la fel un mic mare șef pe la vamă ,eii saracuta ,acuma am văzut ca i a lecții de la Anuța sa se pregătească pentru postul mult visat pardon mult „muncit” . Și asa e greu la stat nu au bani salarii mici ,unde mai pui ca vine iar vacanta de iarna eheehe e grele .

  8. Ce articol slab-slab, măi băieți.
    Nici un cititor nu va reține din cele citite decât niște limbi date cuiva.
    Ce are profesionalismul cu femeile alea care stau la stat ?

  9. Ce țoape cu aere de intelectuale😡 uitați ce votați proștilor, pe munca voastră, ele traiesc în lux și voi in sărăcie…o votez pe scrofa de Sosoaca, fara drept de apael

  10. Sexi preoteasă.
    Preasfintite Ignatie, cum ramane cu smerenia, cu mironositele, cu modestia? Cu preotese din astea, mai mult despuiate, vreti domniile voastre sa atrageti poporul către cele sfinte???? Poi astea sunt in stare sa scoata banii din cutia milei daca raman fara Guci, Dolce&Gabana si Guess-uri. Mai usor cu modestia pe scari, preasfintite, nu va ajuta clericii si consoartele acestora cu atitudini și tinute de bombardieri.
    Nu va mai mirati, Prea Sfiintia Voastră, că lumea nu mai vrea să calce pe la biserica. I se face lehamite….

  11. Pe la sfârșitul anilor 40, începutul anilor 50, din secolul trecut ,mulți părinți români ( cu predilecție comuniști) își botezau odraslele cu numele de Ana, in cinstea liderei bolșevice Ana Pauker, o evreică originară de pe plaiurile vasluiene , școlită la Moscova și venită în România pe tancurile sovietice sa ne aducă lumină de la Răsărit…
    Dar poate că greșesc și părinții care le-au pus prenumele „Ana” fiicelor, nu s-au gândit la cea de mai sus, ci la Ana, tragica, soție a Meșterului
    Manole, jertfită pe altarul creației….Totuși, astrele nu au mințit și „Anele” noastre au ceva tangență cu Ana din legendă, fiindcă iată că lucrează în domeniul achizițiilor …și contribuie prin știința lor, prin înaltul lor profesionalism la ridicarea, ori consolidarea unor edificii….
    Cum au ajuns doamnele în această posturi?
    Desigur, numai ele știu, cat și cei din proximitate…deși gurile rele spun altceva…
    In haosul democrației postdecembristă orice este posibil…dar un fapt este cert, nepotismul proliferează..,

    • Parca mai e o doamna de companie pe acolo jurista…..sau gurista….. Sarbu…..cu socru sef la centru de desfaceri…….cica ar trai cu el…..numa panarame

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.