spot_imgspot_img
5.6 C
Vaslui
19-apr.-2024

Bãrbat mort la Oltenesti dupã ce a intrat cu mopedul în rigola betonatã a unui podet

- Advertisement -

GRAV…Un bãrbat în vârstã de 46 de ani, domiciliat în judetul Iasi, a decedat joi dupã-amiazã în timp ce se deplasa cu o motocicletã pe directia Husi-Crasna. Acesta a depãsit 2 motociclete care se aflau în fata sa, însã la revenirea pe sensul sãu de mers a pierdut controlul mopedului si a intrat în santul din dreapta, apoi s-a lovit de rigola betonatã a unui podet, tot acolo gãsindu-si sfârsitul.

Ceva mai mult noroc a avut sotia acestuia, care se afla pe acelasi moped. Femeia a scãpat cu viatã, însã din cauza rãnilor suferite a fost transportatã la Spitalul Judetean de Urgentã Vaslui, pentru a primi îngrijiri medicale. “La ora 7:04 am fost sesizati printr-un apel la serviciul unic de urgentã 112 cã pe raza localitãtii Oltenesti a avut loc un accident în care a fost implicatã o motocicletã. Din primele verificãri se pare cã bãrbatul care conducea motocicleta a depãsit alte douã motociclete care se aflau în fata sa, iar în momentul când a revenit a pierdut controlul mopedului si s-a rãsturnat într-un sant de pe marginea drumului si ulterior în rigola unui podet. În urma incidentului rutier a rezultat decesul unei persoane, un bãrbat în vârstã de 46 de ani domiciliat în judetul Iasi, si rãnirea unei femei în vârstã de 45 de ani, care se afla pe acelasi moped. Persoana rãnitã a fost transportatã la spital, pentru a primi îngrijiri medicale. În cauzã a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpã si vãtãmare corporalã din culpã”, a declarat Bogdan Gheorghitã, purtãtorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.