spot_img
spot_img
17.6 C
Vaslui
23-mai-2025

Bârladul va avea 10 autobuze electrice noi! S-a semnat contractul de achiziție (FOTO)

- Advertisement -
INVESTIȚII… Autobuzele marca EURO BUS DIAMOND au o capacitate totală de pasageri 57 +1, cu o capacitate de 17 locuri pe scaune.

OFICIAL… A fost semnat contractul de achiziție a 10 autobuze electrice de transport în comun. Acestea sunt necesare pentru proiectul “Dezvoltarea sistemului public de transport în comun în municipiul Bârlad prin achiziția de autobuze electrice în scopul reducerii emisiilor de carbon”, destinate transportului public urban în Municipiul Bârlad. Valoarea totală estimată este de 17.991.801, 4 lei (peste 4 milioane de euro). Cu o capacitate de 17 locuri pe scaune și 40 în picioare fiecare, autobuzele vor fi introduse pe trasee imediat ce vor fi livrate și înmatriculate în județul Vaslui.

Autobuzele (marca EURO BUS DIAMOND) au o capacitate totală de pasageri 57 (+1), cu un număr de locuri pe scaune de 17. Autovehiculele electrice sunt dotate cu sisteme GPS de localizare și monitorizare, precum și cu panouri de informare, în timp real, pentru călători. Obiectivul principal al acestui proiect, care are o valoare de peste 4 milioane de euro, este diminuarea gradului de emisii de gaze cu efect de seră, prin introducerea tehnologiilor ecologice de transport public pentru călători.

“Începând de astăzi intrăm în linie dreaptă cu introducerea autobuzelor electrice pe liniile de transport în comun. Dacă nu ar fi existat contestații la licitație, am fi semnat acest contract în urmă cu mai bine de cinci luni. Am întârziat, dar e mai bine acum decât niciodată. Cîștigătorul licitației este un producător de talie mondială, foarte apreciat, care produce aceste autobuze în totalitate în România. Autobuzele ce urmează a ne fi livrate sunt de ultimă generație, având dotări moderne. Automat, va crește semnificativ gradul de confort al călătorilor, inclusiv siguranța acestora”, a declarat primarul Dumitru Boroș. În baza prevederilor contractuale, în cel mult șapte luni la Bârlad va veni primul autobuz, care va fi supus unor testări în trafic. Dacă va corespunde cerințelor prevăzute în caietul de sarcini, în maximum alte șapte luni vor fi livrate și celelalte nouă autobuze electrice.

Producătorul este din comuna Ciorogârla!

Cel care va furniza mijloacele de transport electrice este BMC TRUCK & BUS, din comuna Ciorogârla, județul Ilfov, care, în primă fază, a fost declarat respins și care se obligă să aducă autobuzele la un preț de circa 19 milioane de lei fără TVA, adică cu 1 milion mai mult decât a vrut să ofere primăria. Autobuzele electrice vor fi noi, fiind fabricate de același producător și sub aceeași marcă, cu tracțiune complet electrică, realizată autonom cu Sistem Reîncărcabil de Stocare a Energiei (SRSSEE) cu baterii de acumulatori, având caracteristicile, echipările și respectând cerințele minime menționate în caietul de sarcini, fiind livrate în condițiile contractuale specificate, ce fac parte din documentația de atribuire. Autobuzele electrice sunt dotate cu sisteme GPS de localizare și moniorizare, precum și cu panouri de informare, în timp real, pentru călători. Obiectivul principal al acestui proiect, care are o valoare de peste 4 milioane Euro, este diminuarea gradului de emisii de gaze cu efect de seră, prin introducerea tehnologiilor ecologice de transport public pentru călători. În al doilea rând, foarte important, va crește semnificativ și gradul de confort al călătorilor, precum și siguranța acestora. Acest proiect este în strânsă legătură cu un altul mai mare, cu o valoare de peste 11 milioane Euro, privind Mobilitatea Urbană Durabilă. Acesta din urmă prevede refacerea trotuarelor pe toată distanța Stadion rugby – Bulevardul Republicii – Strada Tecuciului – Poligon auto, amenajarea a trei parcări, în zonele Stadion rugby, „Floricică” și Casa „Djuvara”, dar și asfaltarea străzilor, refacerea trotuarelor și amenajarea unor noi stații pe două noi linii de transport în comun, respectiv pe direcția Epureanu – Nicolae Bălcescu – Dragoș Vodă- G-ral Vasile Milea – Mihai Viteazul – Colonel Simionescu Sava – Vasile Pârvan – Căpitan Grigore Ignat.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.