Preşedintele Traian Băsescu a mers miercuri la Judecătoria Sectorului 5, unde a fost audiat în procesul de calomnie pe care i l-a intentat deputatului PSD Mugurel Surupăceanu. „Cuvântul rostit de politicieni este atât de lipsit de responsabilitate, încât cred că justiţia ar trebui să facă ceva”, a declarat preşedintele Traian Băsescu înainte de începerea audierilor.
Şeful statului a declarat, la intrarea în judecătorie, că intenţionează să-i ceară deputatului PSD daune simbolice. „Cuvântul rostit de politicieni este atât de lipsit de responsabilitate, încât cred că justiţia ar trebui să facă ceva. (…) Mă interesează prestigiul instituţiilor şi al meu, şi pe urmă banii”, şi-a motivat şeful statului gestul.
Mugurel Surupăceanu a pregătit 11 întrebări, însă instanţa a anulat câteva dintre acestea. Traian Băsescu a răspuns întrebărilor puse de Surupăceanu, ba mai mult, a vrut să răspundă şi întrebărilor anulate de instanţă. „La vremea raportului prezidenţial, etnobotanicele nu erau interzise”, a spus şeful statului în instanţă.
După aproximativ 25 de minute, şeful statului a părăsit Judecătoria Sectorului 5, nu înainte de a face o baie de mulţime. A refuzat, însă, să mai dea orice lămuriri suplimentare jurnaliştilor.
Reamintim că Mugurel Surupăceanu a fost dat în judecată de Traian Băsescu după ce, anul trecut, acesta a declarat că Preşedinţia favorizează şi susţine consumul de droguri uşoare.
Potrivit NewsIn, Surupăceanu a declarat, în luna februarie 2010, că „grupuri de interese” din PDL au legătură cu afacerea produselor etnobotanice şi anunţa că, începând cu 15 februarie, va strânge semnături pentru înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă.
Surupăceanu declara, la vremea respectivă, că decizia Guvernului Boc ca produsele etnobotanice interzise să fie distruse în zece zile de la intrarea în vigoare a OUG, a dat posibilitatea comercianţilor de a vinde aceste aceste droguri uşoare către populaţie, prin lichidarea stocurilor la preţuri foarte mici, sau către traficanţii de droguri.
Deputatul PSD a susţinut că proiectul de Lege care era deja adoptat de Legislativ la data la care Guvernul a adoptat OUG nu prevedea „ajutorul” de zece zile pentru comercianţii de produse etnobotanice. „Practic se demonstrează încă o dată că grupuri de interese din PDL, care în acest moment controlează Guvernul Boc, sunt legate în mod direct de această afacere a drogurilor uşoare. (…) Probabil că sunt adevărate informaţiile care spun că din afacerea drogurilor uşoare s-au finanţat anumite cheltuieli de campanie electorală ale PDL şi ale lui Traian Băsescu”, a declarat Surupăceanu, pe 14 februarie, într-o conferinţă de presă.
Întrebat de ziarişti dacă are dovezi care să îi susţină acuzaţiile, deputatul PSD a spus că a propus înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă care să analizeze presupusa legătură dintre membri ai PDL şi comerţul cu droguri uşoare. „Începând de mâine (15 februarie – n.r.), voi strânge semnături în Parlament pentru această comisie astfel încât, dacă Parlamentul îmi va permite, vom putea aduce în faţa opiniei publice nume grele din politică, implicate în comerţul acesta de droguri uşoare”, a spus el. Deputatul a adăugat că, în acest moment, are informaţii, dar nu are dovezi.
Pe de altă parte, Traian Băsescu are termen, tot astăzi, şi în procesul intentat lui Dinu Patriciu. „Sămânţa” de scandal a fost filmuleţul difuzat înaintea alegerilor din 2009, în care preşedintele care ar fi lovit un copil. Traian Băsescu l-a dat în judecată pe Dinu Patriciu după ce acesta a declarat că a văzut cu ochii lui incidentul.
REALITATEA.net