spot_imgspot_img
17.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Băsescu se sfătuieşte doar cu Boc. Consultări fără opoziţie la Cotroceni

- Advertisement -

Preşedintele Traian Băsescu va discuta, astăzi, la Cotroceni, doar cu reprezentanţii puterii, după ce PNL i-a refuzat invitaţia la consultări, iar PSD, a decis în această dimineață același lucru. Social-democrații și-au motivat refuzul prin faptul că la consultări au fost chemați și reprezentanții independenților conduși de Gabriel Oprea.
Traian Băsescu, la consultări cu Emil Boc şi ceilalţi lideri democrat-liberali

Ca o soluție, PSD i-a cerut șefului statului, printr-o scrisoare, stabilirea unei alte date pentru consultări cu social-democrații, având în vedere că acest lucru s-a întâmplat cu ocazia unor discuții precedente la Cotroceni.

Legea pensiilor și cea a educație, pe agendă

Printre temele întâlnirii se află bugetul pe 2011, dar şi legi „grele”, precum cea a pensiilor, a educaţiei sau a accelerării proceselor. Traian Băsescu a trimis, vineri, o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlament, prin care îi invită la Cotroceni, astăzi, de la ora 12. Liderii din cercul guvernamental au anunţat că vor participa la întâlnirea cerută de preşedinte. Partidele de opoziţie în schimb, fie au refuzat invitaţia, precum PNL, fie se mai gândesc, aşa cum au anunţat PSD şi PC. Victor Ponta, liderul social-democraţilor, a declarat, sâmbătă, că o decizie privind eventuala participare la consultările de la Cotroceni va fi luată astăzi. Pe de altă parte, liberalii au fost fermi: nu merg la discuţiile cu preşedinte, decât după moţiunea de cenzură, pentru a discuta despre formarea unui nou Guvern, după cum afirma Crin Antonescu, preşedintele PNL.

Discuţiile de astăzi vor viza priorităţile legislative care aşteaptă votul Parlamentului. De exemplu, două puncte importante ale discuţiei vor fi legea salarizării, care trezeşte nemulţumirea sindicatelor, şi legea educaţiei, aflată de luni de zile în dezbateri la Senat. De altfel, conducerea PDL i-a mandatat pe 4 octombrie pe premierul Emil Boc şi pe liderii grupurilor parlamentare să grăbească adoptarea în Parlament a celor două acte normative. Parlamentul a primit atunci şi o dată limită, de zece zile, până la care ar trebui să adopte cele doup legi, în caz contrar, Guvernul ar urma să-şu asume răspunderea. Graba Executivului este însă criticată chiar de democrat-liberali. Mihail Hărdău, senator PDL şi preşedinte al Comisiei pentru Învăţământ a arătat că raportul la legea educaţiei va fi finalizat în luna noiembrie, termen de care l-a informat demult pe premierul Emil Boc.

Boc, în „războiul pensiilor”

Legea pensiilor, care a declanşat un adevărat război între partidele de guvernământ şi cele ale opoziţiei, va fi un alt punct de discuţii la consultările de astăzi. Actul normativ va reintra în dezbaterea parlamentară, după ce săpătămâna trecută preşedintele Traian Băsescu a decis să nu promulge legea, fiind nemulţumit de egalizarea vârstei de pensionare la 65 de ani, din 2030. Astfel, preşedintele a cerut scăderea vârstei de pensionare la femei la 63 de ani. Emil Boc însă, declara, vineri, că „până în 2030 viaţa ne va obliga să ajungem la egalizarea vârstei de pensionare”.

Aceeaşi lege ridică şi alte probleme: în instanţele din ţară beneficiarii legilor speciale şi a „pensiilor nesimţite”, cum le numesc guvernanţii, dau în judecată statul şi a-şi recâştiga privilegiile, după ce Guvernul a decis recalcularea acestor venituri. Mai mult, magistraţii au decis, vineri, să suspende decizia Executivului de recalculare a pensiilor.

Tot pe ordinea de zi a consultărilor de astăzi se află şi proiectul de lege privind accelerarea proceselor în justiţie, o altă prioritate a Guvernului, aflată în dezbatere la Cameră. Deputaţii jurişti ar fi trebuit să dezbată în comisie acest punct săptămâna trecută, marţi şi miercuri, însă şedinţa nu a întrunit cvorum pentru a avea loc.

evz.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.