Polițiștii din cadrul Secției 6 Rurală Pașcani au deschis un dosar penal după un scandal violent petrecut în comuna Moțca, în seara zilei de 14 iulie. Trei bărbați sunt cercetați pentru mai multe infracțiuni, printre care loviri sau alte violențe, amenințare, distrugere, violare de domiciliu și ultraj contra bunelor moravuri.
Incidentul a început când doi bărbați, de 28, respectiv 43 de ani, ar fi agresat fizic doi tineri, de 22 și 23 de ani, pe un drum comunal. Cei doi tineri se aflau în vizită la o familie, iar după ceartă, au intrat în curtea gazdelor. Ulterior, cei doi agresori, însoțiți de un al treilea bărbat, de 22 de ani, au plecat și revenit după care ar fi pătruns în curtea casei, unde ar fi continuat agresiunile. Astfel, au fost bătuți atât gazdele cât și oaspeții casei, timp în care agresorii le-au arătat organele genitale victimelor.
Conform anchetatorilor, femeia și un bărbat de 57 de ani au fost agresați fizic și amenințați, iar gardul locuinței ar fi fost distrus. Mai mult, în timpul incidentului, bărbatul de 28 de ani ar fi recurs la acte de exhibiționism, etalându-și organele genitale în public, fapt ce a condus la includerea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri în dosar…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/bataie-intre-tigani-la-motca-combatantii-si-au-etalat-organele-genitale–1776071.html