spot_imgspot_img
4.8 C
Vaslui
19-apr.-2024

„Bătălie navală” în Marea Neagră

- Advertisement -

După trei săptămâni de manevre militare în comun cu nave bulgăreşti, ruseşti, ucrainene şi turceşti, corveta Contraamiral Eustaţiu Sebastian s-a întors acasă.

Corveta Contraamiral Eustaţiu Sebastian, cu numărul de bordaj 264, comandată de locotenent-comandorul Valentin Vlad, a reprezentat România la cea de-a 11-a activare din istoria Blackseafor. Această „entitate” e o iniţiativă regională, înscrisă în eforturile ţărilor riverane de a întări încrederea între statele riverane şi de a dezvolta interoperabilitatea între forţele lor navale.

De Paşte, cei 90 de marinari români, îmbarcaţi pe corveta Contraamiral Eustaţiu Sebastian, s-au aflat la Sevastopol. Prima fază s-a desfăşurat în tre 6 şi 10 aprilie şi a fost destinată stabilirii detaliilor privind exerciţiile ce au avut loc între 10 şi 13 aprilie. Navele, aflate sub pavilionul Blackseafor, au intrat, în portul Constanţa. Este vorba de fregata turcească Yavuz, corveta Cherkasy sub pavilion ucrainean, dragorul bulgăresc Reshitelny şi nava de debarcare a desantului Tsezar Kunikov aparţinând Rusiei. Ultima este şi nava-comandant a grupării.

Din Constanţa la Sevastopol

Conform tradiţiei, la începutul acestei activări a avut loc „Simpozionul tinerilor ofiţeri”, la care au participat aspiranţi şi locotenenţi din toate statele riverane Mării Negre, în vederea promovării în rândul acestora a spiritului acestei iniţiative şi formării unei baze solide pentru dezvoltarea stabilităţii şi cooperării între Forţele Navale din Marea Neagră. Din 10 aprilie, s-a intrat în faza a doua.

Trei zile, s-au desfăşurat exerciţii pe mare, grupul de cooperare navală deplasându-se către portul Sevastopol.

După plecarea din Constanţa, a avut loc un exerciţiu de tranzitare a unui canal dragat, sub comanda dragorului românesc Sublocotenent Alexandru Axente. Acesta, împreună cu nava hidrografică Căpitan-comandor Alexandru Cătuneanu, s-au alăturat exerciţiilor de căutare şi salvare pe mare, remorcaj şi reaprovizionare. Antrenamentul şi dezvoltarea capacităţii operative a ofiţerilor de cart şi a artileriştilor s-a realizat prin succesiuni de exerciţii de manevră, supravegherea traficului aerian şi prin simularea atacului aerian.

Misiune îndeplinită

În aceaşi perioadă, Corveta 264 a cooperat cu dragorul Reshitelny în vederea antrenării grupei de control a navelor suspecte, prin interogarea iniţială şi inspecţia la bordul navei bulgăreşti de grupa de control a corvetei noastre. Pe 13 aprilie, Corveta 264, a acostat la dana militară din Sevastopol, definitivând astfel prima etapă a exerciţiilor după parcurgerea a aproximativ 560 de mile marine. Din Sevastopol, gruparea navală a plecat pe 17 aprilie către Istanbul iar pe 25 aprilie, Corveta 264 a revenit în portul de staţionare Mangalia.

Caracteristici

Deplasament: 1.500 tone (încărcare maximă)

Dimensiuni: 92,4 metri lungime x 11,7 metri lăţime x 3,1 metri pescaj

Propulsie: 4 motoare Diesel care dezvoltă 13.000 CP

Viteza: 24 noduri (un nod=o milă marină, o milă marină=1.862 metri

Echipaj: 95 din care 7 ofiţeri

Armament: tunuri – 1 USSR 3, de 76mm/60, de provenienţă sovietică, torpile – 4-21 în (533mm)(2) tuburi, grenade reactive – 2 x RBU 6.000

www.evz.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.