spot_imgspot_img
20.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Bătăușul și incendiatorul de la Primăria Gherghești, lăsat acasă de magistrații Tribunalului Vaslui

- Advertisement -
DECIZIE… Magistrații Tribunalului Vaslui l-au plasat în arest la domiciliu pe incendiatorul de la Gherghești.

LIBER… Magistrații Tribunalului Vaslui au decis înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu în cazul lui Adrian Cucu, bărbatul din comuna Gherghești care, într-un acces de furie, a dat foc biroului primarului Nixon Ibănescu, a bătut casiera primăriei și apoi s-a făcut nevăzut. Incidentul a avut loc anul trecut, în Ajunul Crăciunului, iar furia bărbatului a fost provocată de faptul că angajații primăriei i-au oprit acestuia ajutorul de încălzire, în contul datoriilor la plata impozitelor și taxelor locale. Furios, bărbatul a lovit cu pumnul o angajată a primăriei apoi a fost scos din instituție de către câțiva martori. A fugit și s-a ascuns, dar a fost reținunt după intervenția luptătorilor SAS.

După trei luni petrecute în spatele gratiilor, Cucu Adrian reușește să înduplece judecătorii și scapă de arestul preventiv. Judecătorii au decis înlocuirea măsurii privative de libertate cu cea a arestului la domiciliu. Cunoscut opiniei publice și ca «incendiatorul din Gherghești », bărbatul de 54 de ani a ajuns în arest în ajunul Crăciunului după ce, nervos foc, a lovit o angajată a primăriei din comună și a dat foc biroului lui Nixon Ibănescu. Supărarea sa a fost provocată de o decizie a angajaților de a-i reține ajutorul de încălzire pentru achitarea unor datorii privind neplata taxelor și impozitelor locale. La uzul acestor vești, bărbatul s-a înfuriat și a lovit cu pumnul o angajată a primăriei, i-a spart ochelarii, apoi a scos un cuțit cu care amenința că-i omoară pe cei din primărie, după care a aruncat cu benzină dintr-o sticlă și dat foc biroului primarului. Totul s-a petrecut sub privirile îngrozite ale altor săteni veniți, de asemenea, să-și ridice ajutorul pentru încălzire. A fost gonit de cetățeni, iar incendiatorul a fugit. Au sosit imediat pompierii voluntari de la Serviciul pentru Situații de Urgență al Primăriei Gherghești, iar prin 112 a fost anunțați și pompierii bârlădeni.  Între timp, bărbatul s-a făcut nevăzut. Spre seară, polițiștii au reușit să-l localizeze într-o locuință de unde amenința că o va incendia dacă nu este lăsat în pace. Până a doua zi, zona a fost supravegheată de către polițiști, pompieri și luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale. A urmat apoi o acțiune ca în filme a polițiștilor pentru a-l încătușa pe piromanul din Gherghești. Luptătorii SAS au pătruns în casa în care acesta se ascundea și, cu toate că bărbatul s-a apucat să împrăștie cu benzină ca să dea foc, pompierii  au dat cu jeturi de apă și  a fost reținut.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.