spot_imgspot_img
10 C
Vaslui
26-apr.-2024

Bătrân căzut într-o groapă cu apă, adâncă de 5 m, salvat de pompier

- Advertisement -

INCREDIBIL… Un bătrân din Bârlad, de 72 de ani, la un pas să își piardă viața, pentru că a băut și nu a mai văzut pe unde calcă! În jurul orelor 17.40, bătrânul nu a văzut o groapă, nesemnalizată, în zona Pieței din Bârlad, în spatele unui hotel, unde se  construiește  stație PECO, din câte spun martorii și a căzut în ea. Groapa  era nesemnalizată și avea în jur de jumătate de metru de apă, așa că, până când a fost observat de trecători, omul a intrat în hipotermie. A avut noroc că a fost salvat de pompieri la timp.

“Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o două autospeciale (între care și o ambulanță tip B2) și echipaje specializate pentru salvarea unei persoane căzute într-o groapă din zona centrală a municipiului Bârlad (zona Pieței Centrale – n.r.).  La sosirea echipajelor de intervenție, la fața locului a fost găsită o persoană de sex masculin, căzută într-o groapă cu adâncimea de aproximativ cinci metri. Groapa avea apa de aproximativ 60 centimetri. În cateva minute, bărbatul a fost extras din groapa, a fost evaluat și a primit primul ajutor. Victima, în vârstă de aproximativ 72 ani a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, aceasta fiind diagnosticată cu hipotermie”, a precizat Marius Stanciu, purtător de cuvânt al ISU Vaslui.

Apelul la 112 a fost directionat direct cãtre pompieri si politistii, care desfasurau misiuni de combatere a incalcarii masurilor de combatere a pandemiei, au actionat imediat si au luat toate informatiile in vederea deschiderii unui dosar penal, in care se vor face cercetari pentru stabilirea situatiei de fapt si luarea masurilor in consecinta.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.