Beat criță, un pungeștean și-a omorât capra din bătătură, chiar cu prețul libertății
ATENȚIE… Vasluieni, aveți mare grijă ce animale sacrificați în perioada următoare și cât alcool consumați înainte să comiteți fapta pentru că riscați să ajungeți după gratii. Un bărbat în vârstă de 24 de ani, din comuna Pungești, a fost arestat pentru 30 de zile după ce și-a înjunghiat capra din bătătură. Bărbatul era beat criță în momentul săvârșirii faptei, iar după ce a ucis capra și-a mutat furia asupra rudelor, pe care le-a amenințat cu moartea.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Vaslui au documentat și probat activitatea infracțională a unui tânăr, bănuit de comiterea infracțiunii de “uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”. “În urma cercetărilor efectuate, polițiștii vasluieni au stabilit că, în seara zilei de 3 decembrie 2025, în jurul orei 20.00, aflat în curtea locuinței sale și pe fondul consumului de băuturi alcoolice, persoana cercetată ar fi înjunghiat o capră, aplicându-i mai multe lovituri cu un corp înțepător în zona gâtului, care ar fi condus la decesul animalului. De asemenea, tânărul și-ar fi amenințat mama și frații cu moartea. La data de 5 decembrie 2025, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Vaslui au luat față de bărbatul cercetat măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. La aceeași dată, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a tânărului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „uciderea animalelor, cu intenție, fără drept” și „amenințare”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.