spot_imgspot_img
7.4 C
Vaslui
20-apr.-2024

Belarus. Regimul Lukaşenko, acuzat că aplică tortura: „Au arestat şi bătut copii de 15, 14, 13 ani”. Uniunea Europeană ia în calcul adoptarea de noi sancţiuni

- Advertisement -

Acuzate de aplicarea torturii, autorităţile din Belarus au anunţat vineri eliberarea a peste 2.000 de persoane dintre cele aproape 7.000 arestate în marja protestelor din ultimele zile.

Într-un anunţ făcut public vineri, Ministerul de Interne al Belarusului se declară preocupat de suprapopularea închisorilor după alegerile prezidenţiale din 9 august. Vineri dimineaţă, sute de persoane, prieteni şi membri de familie ai deţinuţilor, s-au adunat în faţa unei închisori de la Minsk, capitala Belarusului, având asupra lor sacoşe cu mâncare, apă şi pături. Unii dintre manifestanţii eliberaţi prezentau semne de violenţă. Ei au descris condiţiile de detenţie ca fiind foarte dure, în celule supraaglomerate. „Au arestat şi au bătut pe toată lumea, fete, băieţi, copii de 15, 14, 13 ani. Era cu noi şi un bunic de 70 de ani”, a declarat pentru Reuters unul dintre manifestanţi eliberaţi vineri. „Bat oamenii cu ferocitate şi arestează pe oricine. Am fost forţaţi să stăm în curte toată noaptea. Auzeam femei bătute. Nu înţeleg o asemenea cruzime”, a mărturisit pentru BBC News un alt manifestant eliberat. Amnesty International vorbeşte despre „tortură la scară largă”. Cel puţin nouă morţi Cel puţin nouă persoane au murit în cursul manifestaţiilor care s-au succedat de duminică după realegerea lui Aleksandr Lukaşenko cu aproape 80% din voturi, potrivit rezultatelor oficiale. Aflat de 26 de ani la putere, Lukaşenko este acuzat că îşi sprijină regimul pe fraudă şi teroare. Situaţia a devenit atât de gravă, încât însuşi şeful Bisericii Ortodoxe Belaruse, mitropolitul Pavel, a făcut apel la încetarea violenţelor.

Citeste mai mult: adev.ro/qf23xn

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.