spot_img
spot_img
21.8 C
Vaslui
17-iun.-2025

Bercea Mondial rămâne în arest preventiv

- Advertisement -

Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, rămâne în arest preventiv, după ce Curtea de Apel Craiova a admis marţi recursul procurorilor la decizia Tribunalului Olt care a dispus, săptămâna trecută, înlocuirea măsurii de arest preventiv a acestuia cu aceea de a nu părăsi localitatea.

Magistraţii din Olt au apreciat atunci că Bercea Mondial poate fi judecat în stare de libertate, iar „detenţia preventivă a inculpatului apare ca fiind neoportună”.

„Deşi inculpatul urmează a fi judecat pentru infracţiunea pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani, pericolul social pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a acestuia nu mai este actual cu cel al posibilităţii de influenţare a părţii vătămate sau a martorilor acuzării – în condiţiile în care ascultarea acestora a fost aproape finalizată, iar faţă de inculpat există posibilitatea dispunerii unor măsuri care să împiedice această posibilitate – pe de o parte, iar pe de altă parte durata detenţiei provizorii a atins un termen apreciabil, oportunitatea şi proporţionalitatea acesteia fiind analizate prin prisma actualului context probator al cauzei”, se arăta în motivarea deciziei magistraţilor Tribunalului Olt de săptămâna trecută.

Sandu Anghel a fost arestat pe 20 februarie într-un dosar în care este cercetat pentru tentativă de omor, după ce şi-ar fi înjunghiat nepotul, Ionuţ Anghel, zis Mercedes.

Bercea Mondial a cerut, în repetate rânduri, să fie eliberat sub control judiciar, dar prima dată când magistraţii au considerat că poate fi cercertat în libertate a fost la finele lunii august, când Tribunalul Olt a dat o sentinţă de înlocuire a măsurii arestării preventive cu interdicţia de a părăsi localitatea. Sandu Anghel a rămas în arest pentru că procurorii au făcut recurs la Curtea de Apel Craiova şi demersul lor a fost admis de instanţa doljeană.

El mai este cercetat, în prezent, în alte şase dosare penale, iar membrii familiei sale au fost cercetaţi de poliţiştii din judeţul Olt, în ultimii cinci ani, în aproximativ 120 de dosare penale.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.