DECIZIE… Epopeea în cazul lui Alexandru Barbu a ajuns la final. După 10 zile de la decizia Organizației Municipale PSD Vaslui de a-l exclude pe acesta din partid, Biroul Politic Județean, întrunit joi, a întors decizia, hotărând să-i dea doar un avertisment fostului consilier local. Decizia ca Alexandru Barbu să fie păstrat în interiorul partidului a fost votată în unanimitate de membrii BPJ, asta și datorită președintelui organizației județene a social-democraților, Adrian Solomon, care a ținut partea mai tânărului său coleg de partid.
Deputatul le-a spus celor prezenți în sală că partidul nu se află în situația să renunțe la oamenii care în ultimii ani au luptat pentru idealurile social-democrate, convingând astfel toți membrii BPJ să respingă excluderea lui Alexandru Barbu. Acesta din urmă a fost, de asemenea, prezent la ședință, șI chiar a ținut un scurt discurs în fața sălii, apreciat de auditoriu. Cu toții au căzut de acord să-i dea doar un avertisment lui Alexandru Barbu, cu condiția ca acesta să redevină cel care a fost dinainte de alegerile locale.
Revine în CL, alături de cei care au cerut excluderea
Decizia Biroului Politic Județean de a nu-l exclude pe Barbu din partid este echivalentul reîntoarcerii acestuia în Consiliul Local, după ce colegul său de partid, Leonard Negruți, va elibera scaunul pentru a deveni noul director al societății Goscom. Culmea, Barbu urmează să facă echipă în legislativul local cu Valeriu Caragață și Lucian Braniște, cei care au uneltit la excluderea lui din partid. Primarul municipiului Vaslui și-ar fi dorit-o pe Liliana Florea în echipa lui de consilieri, însă aceasta era după Alexandru Barbu pe listă, de aceea organizația municipală a luat acea decizie radicală, care a surprins întreaga suflare din partid. Organizația Municipală PSD Vaslui se aștepta ca Ciprian Trifan să-i susțină cauza în BPJ, însă se pare că și de această dată, cuvântul lui Adrian Solomon a fost mai greu, la fel ca și în bătălia pentru scaunul de prefect, unde tot deputatul a reușit să își impună favoritul, pe Eduard Popica.
Uai da ce mai face doamna monstră ? Doamna lu Vali monstră ? A scăpat jandarmul de ea ??
Era terorizat baiatu nu mai scapa de viperă nu mai ieșea la o bere se ascundea . Babele cand pun mana pe un bărbat futac coșmar . Nu mai scapi fratel .
Cine este?
Încă o greșeală PSD, nu au curaj să scape de inutili☹️
Tu garantat esti unul din aia care il pupa in bot pe Barbu cand era ceva mai sus si acum te caci pe tine aici postand anonim! Jet!
Dl consilier Barbu a muncit mult in partid…iar acuma ca multumiri vreti sa-l maziliti…este jenant actiunea de asasinare !
Cum draqu’ să dați înainte,dacă la „vremuri noi …tot voi” ?
PSD….in fruntea partidului ,o relicvă! Ce face el acolo? Aduce ,asemeni lui,alte vechituri in partid !
Păi de unde idei noi măăăi pîrliților !????🧙♂️🧐
”Monstra” de prostie, marca Caragata si Braniste!
Ce minte are si Garagață și Braniste!! Cum sa-l dai afara pe Barbu, care clar e un om ce s-a nascut in PSD, a tras pt PSD ca sa aduci in loc o profesoara mediocra care nu reprezinta nimic. Baaai, daca nu va bagati mintile in cap, o sa va duceti dracului! Nu va mai jucati de-a oamenii politici, se pare ca nu sunteti!
Felicitari lui Adrian, om cerebral, care tine partidul unit!
Așa este. Florea este praf ca profesor! Ne-am săturat să dăm bani la meditații pentu bac, pentru ca ea nu e în stare să facă nimic la ore!! Cum dracu o fi ajuns asta oare profesor la LER?????
Daca nu merge cu meseria, poate merge cu politica. Nu fiti rai
Lasati ca Barbu nu e vre-un geniu plin de diplome,a facut si el prin niste cladiri obscure de la Iasi niste cursuri de tobe si ceatirne si i-si asuma titulatura de jurist înaintea numelui. Dar exista un aspect. Toti pesedistii s-au gudurat la buzatu pentru resturi.dar cînd acesta a căzut toti au fugit ca șobolanii prin subsoluri. Dar acest barbu a dovedit si a aratat loialitate fata de acel om care l-a ridicat..restul pesedistilor v-ati ascuns si acum loiadati in el.E o mare calitate loialitatea.Prin asta barbu va umilit pe toti pesedistii vasluieni.dar nu a-ti realizat asta inca
Hai că asta cu Florea e maxima! E de râsul curului. Mâine , poimâine o puneți și pe Roxana Palalae pe vreun scaun! Că doar mă, primul criteriu de promovare este incompetenta? Sau, nu ?! Este ,”limba”?
Vali monstră un linge blide