BIJUTERIE NEOGOTICÃ DE PE VALEA ELANULUI…În inima satului Mãlãiesti (comuna Vutcani) se înaltã o bisericã ortodoxã aparte, ce atrage privirile prin arhitectura sa neogoticã, un stil rar întâlnit pe meleagurile Moldovei. Este la fel de mândrã precum Biserica Trei Ierarhi din Iasi sau Mãnãstirea Curtea de Arges, iar frumusetea acestea are la bazã o legendã interersantã. Ctitoritã la finalul secolului al XIX-lea de o familie boiereascã, biserica „Sfintii Împãrati Constantin si Elena” a cunoscut deopotrivã perioade de strãlucire, decãdere si, în cele din urmã, o spectaculoasã restaurare. Se spune cã aceastã bisericã s-a ridicat ca urmare a unui canon sever dat de un preot boierului Costache Corbu. Acesta provenea dintr-o familie mai de frunte de rãzesi si era un bãrbat frumos. S-a cãsãtorit cu fiica unui boier putred de bogat care stãpânea mosii întinse pa Valea Prutului si nu numai. Numai cã boieroaica nu era asa frumoasã, iar Costache Corbu mai cãlca în strãchini. Una din idilele sale cu fiica unor tãrani simpli s-a terminat dramatic si amarnic s-a rugat boier Corbu sã fie iertat. Râvna sa a ajuns la urechile mai marilor bisericii, iar acestuia i s-a dat canon sã facã o bisericã cum nu s-a mai vãzut în zonã si poate pãcatele sale vor fi iertate. A adus zidari si calfe mari tocmai de la Viena si a ridicat mândretea de bisericã. Dar pãcatele nu i-au fost iertate. Fiindcã acesta a murit imediat dupã ce biserica s-a terminat. Nici sotia se pare cã nu l-a iertat. Nu a dorit sã fie înmormântatã lângã sotul ei, în cripta bisericii, aceasta alegând locul de veci în altã ctitorie a familiei. O legendã spune cã biserica de la Mãlãiesti e firavã precum dragostea boierului pentru amanta care si-a pierdut viata. La fiecare cutremur, ba îi cade un perete, ba turla. Acum se pare cã dupã reabilitarea din 2016 si-a gãsit linistea. Dar nici cutremure nu au mai fost.
Biserica din Mãlãiesti impresioneazã prin stilul neogotic, unic în judetul Vaslui si rar întâlnit în întreaga regiune a Moldovei. Edificiul se remarcã prin proportiile sale neobisnuite si elementele occidentale, ferestre rozetã si turnulete ce împodobesc conturul acoperisului. Silueta impunãtoarei clopotnite octogonale dominã împrejurimile, conferind bisericii un aer de catedralã în miniaturã. Ctitorii lãcasului de la Mãlãiesti au fost boierul Constantin (Costache) N. Corbu si sotia sa Aglae (Aglaia) Botez, membri ai unei vechi familii de proprietari filantropi din zonã. Lucrãrile de constructie s-au desfãsurat într-un timp record: între 1884 si 1885, mesteri zidari adusi de la Cernãuti si Viena au ridicat impunãtoarea bisericã dupã planurile arhitectului austriac Oscar Benisii. Rezultatul a fost o adevãratã „bijuterie arhitectonicã”, cum localnicii nu mai vãzuserã vreodatã în acele locuri. Biserica a fost sfintitã la 21 mai 1885 (de sãrbãtoarea Sfintilor Împãrati Constantin si Elena, hramul principal) de cãtre PS Silvestru Bãlãnescu, Episcopul Husilor. De altfel, lãcasul are nu mai putin de trei hramuri, pe lângã cel al Împãratilor Constantin si Elena, mai sunt ocrotitori Sfântul Ierarh Nicolae si Sfânta Mucenitã Aglaida, ultima aleasã în cinstea onomasticii boieroaicei ctitore. Interiorul bisericii reflecta de la început gustul rafinat al ctitorilor. Acestia au înzestrat-o cu numeroase obiecte de cult valoroase, icoane pictate si ferecate în argint, strane si mobilier sculptat, comandate în ateliere renumite din Viena si din tarã. Pictura muralã originalã (realizatã, se pare, tot în stil occidental) a fost finalizatã înaintea sfintirii din 1885, iar pe peretii naosului si pronaosului au fost asezate tablourile votive ale ctitorilor: portretele în medalion ale lui Costache si Aglaia Corbu. Sub podeaua de piatrã, la subsol, a fost amenajatã cripta familiei, necropola ctitorului Constantin Corbu (1833-1895) odihneste sub altar, pecetluind pentru totdeauna legãtura dintre bisericã si fondatorul ei. La 1885 satul numãra aproximativ 120 de familii (circa 380 de suflete) si nu avea un lãcas de zid de asemenea anvergurã. Traditia consemneazã existenta unei vechi biserici de lemn în sat (din 1798), însã noua ctitorie avea sã devinã rapid principalul loc de rugãciune si mândria locuitorilor. Însusi numele asezãrii a fost influentat de prezenta familiei Corbu: spre sfârsitul secolului XIX, localnicii ajunseserã sã numeascã satul si mosia „Corbu”, dupã numele boierului. Ulterior, denumirea Mãlãiesti a rãmas oficialã, dar amintirea ctitorilor s-a pãstrat vie în traditia oralã.
Ctitorii impresionantei biserici
Constantin N. Corbu, ctitorul bisericii, a fost o personalitate marcantã a vremii sale. Nãscut într-o familie de rãzesi înstãriti (ridicatã la rang boieresc încã din 1826) si ajuns avocat la Iasi, Costache Corbu s-a remarcat ca erou al Rãzboiului de Independentã (1877-1878), fiind decorat cu Ordinul „Coroana României” în grad de Comandor. Dupã rãzboi, a cumpãrat mosia Mãlãiesti (în 1876) de la vechii proprietari si s-a stabilit aici împreunã cu sotia sa, Aglaia Botez, descendentã a unei familii boieresti moldave. Averea considerabilã a Aglaiei (mosii întinse pe Valea Prutului si douã conace, la Giurcani si Mãlãiesti) s-a unit cu viziunea lui Costache. Cei doi soti au decis sã investeascã în dezvoltarea zonei, au dãrâmat vechile case boieresti ruinate si au construit un conac modern în centrul satului, iar alãturi au ridicat aceastã bisericã monumentalã. Rolul bisericii în comunitate, încã de la începuturi, a fost unul central. Boierul Corbu a înteles cã un lãcas de cult solid si frumos poate coagula sãtenii si le poate insufla mândrie si identitate. Drept urmare, a donat bisericii 50 de fãlci de pãmânt (aprox. 70 de hectare) din mosia sa, pentru ca lãcasul sã dispunã de venituri proprii în folosul întretinerii si al personalului deservent. Conform actelor de fundatie, 40 de fãlci erau destinate exclusiv asigurãrii fondurilor de reparatii capitale ale bisericii „spre a nu deveni niciodatã în ruinã”, iar 10 fãlci erau rezervate salarizãrii preotului, cântãretilor si îngrijitorului. Prin acest aranjament, ctitorii au dorit sã garanteze sustenabilitatea financiarã a lãcasului pe termen lung.
Boierul Corbu a ajuns primarul comunei, iar Mãlãiestiul a înflorit. S-a stins imediat dupã ridicarea bisericii
Familia Corbu s-a implicat activ în viata socialã a comunei. Boierul a fost ales primar al comunei Mãlãiesti (1887-1892), timp în care a construit o scoalã în sat, oferind copiilor acces la educatie. În plus, cuplul a avut numeroase initiative filantropice: au înfiintat scoli si biserici în alte localitãti de pe mosiile lor (Giurcani, Ijdileni, etc.) si au contribuit financiar la cauze caritabile. Un exemplu celebru este sprijinul acordat tânãrului Grigore T. Popa, viitor savant si medic de renume, cãruia Costache Corbu i-a finantat studiile timp de sase ani la Viena. De asemenea, impresionant este faptul cã boierul a lãsat prin testament ca vechiul sãu conac de la Mãlãiesti sã fie transformat în spital pentru oameni nevoiasi, donând totodatã fonduri anuale pentru Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad si pentru sectia de chirurgie a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iasi. Astfel, influenta ctitorilor a depãsit cu mult sfera spiritualã, contribuind la bunãstarea materialã si culturalã a comunitãtilor din jur. Din nefericire, Constantin Corbu nu a trãit mult dupã terminarea bisericii, el s-a stins din viatã în 1894, la vârsta de 61 de ani, fiind înmormântat în cripta de sub altarul bisericii. Sotia sa, Aglaia Corbu (nãscutã Botez), i-a supravietuit pânã în 1937 si a continuat opera filantropicã a familiei. Aglaia a ales sã fie îngropatã la cealaltã mare ctitorie a familiei, biserica din Giurcani, dar chipul ei rãmâne imortalizat în tabloul votiv de la Mãlãiesti.
De la strãlucire la ruinã: încercãrile istoriei
Biserica monumentalã din Mãlãiesti a rezistat cu bine primei jumãtãti de secol, însã a fost greu încercatã de marile cutremure care au zguduit România în secolul XX. Cutremurul din 10 noiembrie 1940 a lovit nãprasnic regiunea si a avariat grav lãcasul, s-a prãbusit atunci întreaga turlã-clopotnitã de pe pronaos, o parte din peretii superiori, iar pictura interioarã a fost distrusã „în cea mai mare parte”. Practic, biserica a ajuns în stare de ruinã, un martor ocular consemna cã edificiul era „ruinat de cutremur” si reprezenta un pericol. Cu toate acestea, comunitatea localã nu a abandonat sfântul lãcas. În plin al Doilea Rãzboi Mondial, parohul de atunci, preotul Leon Istrati, a mobilizat resursele modeste de care dispunea parohia si a initiat reparatii radicale pentru salvarea bisericii. Între anii 1941-1945, cu trudã si credintã, sãtenii au refãcut peretii prãbusiti si au reconstruit turla, într-o formã mai simplificatã. Eforturile lor au dat roade, în mai 1945, Episcopul Grigorie Leu, vizitând parohia, constata cu satisfactie cã biserica fusese refãcutã în timpul grelei perioade de rãzboi. Totusi, anumite modificãri arhitectonice fãcute atunci, din lipsa mesterilor specializati, au alterat partial aspectul original al edificiului.
Cutremurele din 1977, 1986 si 1990 au șubrejit si mai tare biserica. A fost la un pas sã se dãrâme
PERIOADA NEAGRÃ…În perioada regimului comunist, biserica a continuat sã fie functionalã, trecând prin câteva reparatii si resfintiri. Documentele mentioneazã lucrãri de întretinere în 1949 si 1968, probabil însotite de repictarea unor portiuni din interior. Din pãcate, seria seismelor catastrofale din a doua jumãtate a secolului XX a pus din nou la grea încercare structura clãdirii. Cutremurele din 1977, 1986 si 1990 au provocat fisuri adânci în ziduri si au slãbit boltile si contraforturile neogotice. Dupã seismul din mai 1990, biserica, deja grav avariatã, ajunsese „la un pas sã se dãrâme”, potrivit mãrturiilor. S-au efectuat atunci câteva reparatii provizorii, pentru a se putea tine slujbe în conditii minime de sigurantã, si biserica a fost resfintitã temporar la 1 iulie 1997 de episcopul Ioachim Mares al Husilor. Însã starea generalã a monumentului era tot mai precarã, fatadele neogotice prezentau crãpãturi si decorul ciobit, tencuiala si fresca rãmasã se exfoliau, iar infiltratiile amenintau sã compromitã definitiv structura. La sfârsitul anilor ’90, autoritãtile au fost nevoite sã închidã biserica pentru public, slujbele mutate provizoriu în alt spatiu, de teama unui colaps. Lãcasul a rãmas practic abandonat pentru o perioadã, profilându-se trist în mijlocul cimitirului parohial, cu turla subredã si ziduri sprijinite. Localnicii priveau neputinciosi cum monumentul, odinioarã falnic, se degrada pe zi ce trece, fãrã fonduri si fãrã un proiect clar de salvare.
Alexandra Chiliman – Juvara a salvat ctitoria boierului Corbu, finantând din bugetul Ministerului Culturii si al cultelor lucrãrile
INTERVENTIE SALVATOARE…Paradoxal, tocmai ceea ce ctitorii prevãzuserã în actele fundationale („a nu deveni niciodatã ruinã”) pãrea sã se întâmple, din cauza vicisitudinilor istoriei: terenurile donate bisericii fuseserã pierdute în urma reformelor agrare din 1921 si 1945, iar regimul comunist secularizase o bunã parte din averile ecleziastice. Astfel, biserica ajunsese, în pragul anilor 2000, o ruinã pãrãsitã, desi figura oficial pe Lista Monumentelor Istorice, categoria A (importantã nationalã). La initiativa Alexandrei Chiliman-Juvara, presedinta Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice din Moldova, s-a demarat restaurarea monumentului pe baza unei fotografii pãstrate dinaintea cutremurului devastator din 1940. Lucrãrile de consolidare si restaurare, finantate de Ministerul Culturii si Cultelor, au durat un deceniu (2006-2016). Lãcasul a fost resfintit duminicã, 22 mai 2016, de episcopul Husilor de la acea vreme, alãturi de un sobor de 20 de preoti si numerosi credinciosi.
