INIȚIATIVĂ… Biserica Shalom a anunțat că își cedează lăcașul pentru elevii celor două școli aflate în reabilitare: Școala Gimnazială „Elena Cuza” și Școala „Mihail Sadoveanu” Vaslui. Pastorul Mihai Harii a trimis, zilele trecute, o adresă către Primăria municipiului Vaslui, în care și-a arătat intenția de a pune la dispoziția autorităților sediul bisericii în timpul săptămânii. Este vorba despre fosta sinagogă din centrul orașului, aflată la câțiva pași de Teatrul de Vară. „Biblia spune: «Deci cine știe să facă bine și nu face săvârșește un păcat! ». Vrem să fim o binecuvântare pentru orașul nostru și ne exprimăm disponibilitatea imediată de a pune la dispoziție, cu titlu gratuit, un spațiu adecvat din cadrul Bisericii Shalom, care poate găzdui activitatea a cel puțin o clasă de elevi. Vrem să fim o binecuvântare pentru orașul nostru și ne punem la dispoziția celor în nevoie. Consider că biserica trebuie sa fie prima instituție care sare în ajutorul celor în dificultate”, a declarat pastorul Mihai Harii.
Potrivit acestuia, în lăcașul Bisericii Shalom elevii vor putea beneficia de videoproiector și televizoare de mari dimensiuni: „Având în vedere eforturile autorităților de a identifica soluții alternative pentru desfășurarea cursurilor, dorim să ne exprimăm disponibilitatea imediată și necondiționată de a pune la dispoziție, cu titlu gratuit, un spațiu adecvat din cadrul Bisericii Creștine Shalom Vaslui, care poate găzdui activitatea a cel puțin o clasă de elevi, pe toată durata anului școlar 2025-2026, de luni până vineri, în intervalul orar 07:00-14:00, sau conform necesităților stabilite de către instituțiile abilitate. Spațiul oferit are următoarele facilități: suprafață echivalentă a cel puțin două săli de clasă, posibilitatea instalării unei table școlare, videoproiector și televizoare de mari dimensiuni, utile în procesul educațional, grupuri sanitare separate pentru fete și băieți, spațiul este neutilizat în intervalul orar menționat, în zilele lucrătoare. Această decizie a fost luată din dorința sinceră de a contribui la binele comunității. Totodată, încurajăm public și alte entități care dispun de astfel de spații neutilizate în timpul săptămânii să sprijine procesul educațional al copiilor vasluieni”, mai transmis pastorul Mihai Harii.