O bătrânică de 83 de ani din municipiul Bistriţa s-a ales cu dosar penal după ce a fost prinsă furând dintr-un magazin alimentar din municipiu, potrivit buletinului de presă remis vineri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de joi, femeia fiind reţinută de agentul de pază al magazinului după ce asupra sa s-au găsit diverse produse alimentare pe care aceasta nu le achitase la casă.
Potrivit datelor oferite AGERPRES de purtătorul de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud, Antonela Gorgan, bătrânica furase mezeluri şi dulciuri în valoare de 58,37 lei, pe numele ei fiind întocmit doar penal.
Tot joi, poliţiştii au prins şi un bărbat din Sibiu, în vârstă de 35 de ani, care furase dintr-un supermarket produse cosmetice în valoare de 88,8 lei, acesta alegându-se de asemenea cu dosar penal.
AGERPRES.ro