Țările OPEC+ au anulat luni discuțiile privind creșterea producției de țiței, din cauza opoziției Emiratelor Arabe Unite. Prin urmare, este așteptată o nouă creștere a prețului petrolului, care a ajuns deja la cel mai înalt nivel din 2018, relatează Reuters.
Săptămâna trecută, Emiratele Arabe Unite au respins o propunere de prelungire de opt luni a limitelor de producție, ceea ce înseamnă că nu s-a ajuns la niciun acord pentru creșterea producției în august. Ministrul saudit al energiei, prințul Abdulaziz bin Salman, a făcut un apel „compromis și rațiune” pentru a obține un acord, după două zile de discuții eșuate săptămâna trecută.
Dar patru surse OPEC+ au declarat pentru Reuters că nu s-au înregistrat progrese. Secretarul general al OPEC, Mohammad Barkindo, a anunțat luni că ședința a fost anulată, fără a fi stabilită o dată pentru următoarea reuniune.
Eșecul discuțiilor privind o creștere a producției de petrol începând de luna viitoare a contribuit la creșterea cotației de referință a petrolului Brent cu 1,1%, la peste 77 de dolari pe baril.
Unele surse OPEC+ au declarat că nu va exista o creștere a producției de petrol în august, în timp ce altele au spus că va avea loc o nouă întâlnire în zilele următoare și cred că se va ajunge totuși la un acord. …https://www.digi24.ro/stiri/economie/digi-economic/blocaj-in-negocierile-opec-pretul-petrolului-creste-din-nou-1587505