spot_imgspot_img
7 C
Vaslui
20-apr.-2024

Bolid de fițe semnalat ca fiind furat din Belgia, descoperit la Albița (FOTO)

- Advertisement -

NEBUNIE… Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița au descoperit ieri, 12 iulie, la controlul de frontieră un autoturism marca BMW X4 M Competition, care figura în bazele de date ca fiind semnalat furat din Belgia. Mașina de fițe, fabricată în 2019 și care valorează peste 200 000 de lei, a fost reținută pentru continuarea cercetărilor. Șoferul prins cu BMW-ul furat a oferit niște explicații jenante. Ca urmare, a ajuns în fața procurorilor!

Pe 12 iulie a.c., în jurul orei 12.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 33 de ani, care transporta cu ajutorul unei platforme un autoturism marca BMW X4 M Competition, an de fabricație 2019, înmatriculat în Belgia.

“Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a autovehiculului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare (adică furat – n.r.), semnalare introdusă de către autoritățile belgiene. Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că, la rugămintea unei cunoștințe, trebuia să transporte autoturismul și că nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 200.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.”, precizează subcomisarul de poliție Irina Mirică, purtător de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui.

Această mașină de lux este cea de a patra descoperită dintre mașinile care tranzitează România spre R.Moldova, în ultimele două zile. Toate cele patru figurează ca fiind furate din țări ca Spania, Cehia, Rusia și acum Belgia și pe care polițiștii de frontieră de la Albița le-au reținut.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.