spot_img
11.9 C
Vaslui
08-oct.-2024
spot_img

Bolnavii, exterminaţi de guvernanţi

- Advertisement -

De mâine, 1.024 de vrânceni cu boli psihice, 650 cu epilepsie, 142 bolnavi de leucemie şi 507 cu Parkinson vor trebui să îşi suporte din propriul buzunar tratamentul. Pacienţii cu boli cronice vor fi nevoiţi să revină la medicamente de acum 30-40 de ani dacă nu vor, sau nu au cu ce, să plătească pentru continuarea tratamentului făcut cu medicamentele luate până în prezent.

Din 1 septembrie, bolnavii din România mai primesc o palmă de la guvernanţi. De mâine, medicamentele pentru o serie de bolnavi cronic se scumpesc. Conform noilor reglementări de compensare a medicamentelor aflate pe lista C1, bolnavii vor da bani dacă nu vor să renunţe la tratamentul actual. „Secţiunea C1 cuprinde lista medicamentelor cu procent de compensare 100% din preţul de referinţă conform DCI – urilor utilizate în tratamentul ambulatoriu al unor grupe de boli pentru care decontarea se face pe baza protocoalelor terapeutice cu monitorizarea prescrierii şi consumului prin comisiile paritare“ susţine Iustina Micu, purtătorul de cuvânt al CJAS Vrancea. Gratuite, dar până mâine.

Începând cu 1 septembrie, pacienţii care au boli precum cele psihice, Parkinson, leucemii, sau epilepsie nu mai beneficiază de gratuitate. În judeţul nostru sunt 1.024 de pacienţi cu diferite boli psihice care urmează un tratament pe care vor fi nevoiţi să îl plătească dacă aleg să îl continue. În aceeaşi situaţie sunt şi cei 650 de epileptici, 142 de bolnavi de leucemie, sau 507 de pacienţi care suferă de boala Parkinson. Compensările pentru medicamentele de pe lista C1 se vor face ca pentru lista A şi B, astfel că pacienţii vor fi nevoiţi să revină la medicamente de acum 30 – 40 de ani, dacă nu vor să plătească.

Scumpirile au venit una după alta

Ultima modificare a preţurilor medicamentelor compensate a fost efectuată de la 1 iulie, dar cum atunci nu au fost atinşi toţi bolnavii cronic, aceştia au întors acum şi celălalt obraz. Legea compensării medicamentelor care a intrat în vigoare de la 1 iulie 2010 prevedea ca acestea să fie compensate în funcţie de cea mai ieftină substanţă activă dintr-o clasă de medicamente. Legea viza doar medicamentele de pe listele A şi B, suportate de CNAS 90%, respectiv 50%, dar acum se aplică şi asupra listei C1, care era compensată în totalitate. Mai mult, fondurile pentru medicamentele care au rămas în sistem de compensare s-au terminat demult în judeţul nostru. Fondurile „rămase disponibile“ sunt cu minus şi se ridică la aproape 11 mi-lioane de lei. „Cel mai grav lucru este că s-au terminat fondurile pentru boli cronice şi mulţi nu vor mai putea să îşi achiziţioneze medicamentele. Dacă sănătatea trage obloanele, ar trebui să tragă obloanele şi România“, a declarat Fevronia Stoica, preşedintele Colegiului Farmaciştilor Vrancea.

monitorulvn.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.