SALVAT DIN OFICIU… Înalta Curte de Casatie si Justitie (ÎCCJ) a stabilit, luni, cã politistii judiciari din cadrul Directiei Generale Anticoruptie pot desfãsura acte de cercetare penalã doar în cauze care privesc infractiuni comise de angajati ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI), ceea ce schimbã cu totul datele dosarului de coruptie în care este cercetat medicul Nelu Tãtaru. Fostul ministru al Sãnãtãtii ar putea scãpa cu basma curatã în cazul în care instanta va stabili cã probele strânse de politistii DGA nu pot fi introduse la dosar.
Înalta Curte de Casatie si Justitie a restabilit, luni, 16 iunie, atributiile Directiei Generale Anticoruptie, punând, practic, punct actiunilor prin care lucrãtorii DGA din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor efectuau anchete în dosare referitoare la orice categorie de demnitari, functionari publici si bugetari, avocati sau oameni de afaceri. Astfel, Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de Curtea de Apel Alba Iulia în legaturã cu competenta Directiei Generale Anticoruptie. În acest sens, Completul ICCJ pentru solutionarea recursului în interesul legii a stabilit cã lucrãtorii politiei judiciare din cadrul DGA pot efectua, prin delegare, acte de cercetare penalã dispuse de procuror doar în conditiile art. 1 alin. 2 din OUG 120/2005 privind operationalizarea Directiei generale anticoruptie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, adicã doar în legaturã cu infractiuni comise de personalul Ministerului Administratiei si Internelor. „Lucrãtorii politiei judiciare din cadrul Directiei Generale Anticoruptie au competenta sã efectueze, în conditiile prevãzute de lege, activitãti de prevenire si descoperire, precum si actele de cercetare penalã dispuse de procurorul competent privind infractiunile prevãzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, cu modificãrile si completãrile ulterioare, sãvârsite de personalul Ministerului Administratiei si Internelor”.
Nelu Tãtaru, printre beneficiarii acestei decizii
Decizia luatã luni de Înalta Curte de Casatie si Justitie schimbã, la 180 de grade, regulile jocului în dosarele de coruptie instrumentate cu sprijinul Directiei Generale Anticoruptie (DGA), sute de astfel de cazuri riscând sã se închidã. În judetul Vaslui, unul dintre beneficiarii acestei decizii este medicul Nelu Tãtaru, cel care timp de câteva luni a fost filat si înregistrat de politistii DGA în timp ce lua mitã de la pacienti. Toate imaginile din cabinetul medicului, toate declaratiile obtinute pe baza înregistrãrilor audio-video ar putea fi respinse de instantã, în baza deciziei ICCJ, ceea ce înseamnã un pas mai aproape de achitare pentru fostul ministru al Sãnãtãtii.
Alti medici din judetul Vaslui nu au avut un asemenea noroc
NU AU AVUT NOROC… Un alt dosar de coruptie din judetul Vaslui, instrumentat de politistii DGA, a fost cel al doctoritelor Simona Botez, Doina Andrei, care au fost condamnate la închisoare si li s-au aplicat amenzi penale, pentru cã ar fi primit bani pentru întreruperi de sarcinã, inclusiv de la minore. În urmã cu 10 ani, politistii Directiei Generale Anticoruptie (DGA), organizau un flagrant la Spitalul Judetean de Urgentã Vaslui în urma unui denunt formulat de un vasluian în septembrie 2014, dupã ce medicul ginecolog respectiv ar fi pretins suma primitã ulterior de la ofiterul sub acoperire. Concomitent cu organizarea flagrantului în care medicul a primit suma de 1.500 de lei, ofiterii DGA au fãcut si opt perchezitii la institutii publice si la domiciliile unor suspecti pentru gãsirea de probe necesare la dosarul de coruptie deschis în acest caz.
Dl. dr. Nelu Tataru nu doar ca primea de la ora 06:00 ani la rand zeci si zeci de oameni in suferinta zilnic…dar ii si trata, le oferea toata priceperea si cunostinta dumnealui, fara sa fie obligat. Putea veni la ora 12 la program ca alti doctori dar el a ales sa isi onoreze statutul, meseria, cariera…..
Politica e politica…..e alt subiect.
Dar ca doctor?!?!? Sa fim seriosi….
E de jale ce e in spital, ce interese sunt, cine il administreaza, cine e director s.a.m.d.
Nu s-ar vorbi de cat de performant e spitalul, ca are X sectii, X aparatura, ca deserveste mun. Husi cu X locuitori si comunele limitrofe cu alti X locuitori, ca are un management performant incepand de la dl/dna director X cu o echipa de exceptie care atrage si fonduri europene ptr X aparatura de specialitate, ptr X sectii nou-deschise, cu X doctori care stau la rand sa dea examen sa intre aici sa profeseze….
La noi, Spitalul e telenovela…..RUSINE SA VA FIE TUTUROR CU FACTOR DE DECIZIE!!! Mai ales ca va tratati in strainatate….de parca toti husenii si-ar permite… NERUSINATILOR!!!
Exact la fel se va termina si procesul lui Buzatu
Pai cum sa fie ei filați fără sa fie anunțați?
Ei trebuie sa știe, sa se pregătească 😛
Păi s-ar putea să fie diferite spețele! Doamnele doctor mai sus amintite chiar au înfăptuit cele amintite! Și altele! Deși, regret sincer căderea dnei dr. Andrei care este un medic de o calitate umană profundă! Dna dr. Botez, pe de altă parte…
Însă față de medicul Tătaru, probele nu au evidențiat înfăptuirea vreunui act de corupție! Dimpotrivă!
😂😂😂😂 penibil comentariu