spot_imgspot_img
7.4 C
Vaslui
19-apr.-2024

Bordelurile lui Prigoană au trecut doar de votul nevestei

- Advertisement -

Legalizarea prostituţiei nu are susţinători printre parlamentari. Doar Adriana Bahmuţeanu este optimistă: „De-abia aştept să fie dată legea”.

Prigoană încearcă să-și crească audiența prin propuneri controversate
Are un proiect de legalizare a prostituţiei şi spune că nu are nevoie de sprijin politic pentru el. Nici nu-l are. Silviu Prigoană a rămas doar cu un singur aliat, soţia sa, Adriana Bahmuţeanu: „De-abia aştept să fie dată legea. Eu i-am zis de mult lui Prigoană că trebuie să iniţieze astfel de lege”.

PDL: n-am discutat

Iniţiativa lui Silviu Prigoană de a transforma prostituatele în persoane fizice autorizate, iar bordelurile în societăţi comerciale cu tarifele la vedere nu este susţinută nici măcar de PDL, partid în care şi-a oficializat ieri întoarcerea.

„Deocamdată, nu are sprijinul, fiindcă iniţiativa nu a fost prezentată în interiorul grupului. Fiecare deputat are acest drept constituţional (de a iniţia proiecte de lege – n.r.), dacă este sprijinit sau nu este altă problemă”, a declarat Mircea Toader, liderul deputaţilor PDL.

Nici în celelalte grupuri nu a fost prea mare entuziasm. Dimpotrivă. „Sunt categoric împotriva legalizării prostituţiei. Femeia nu este o marfă. Cred că este nevoie de strategii de susţinere şi reintegrare a persoanelor vulnerabile, nu de o lege care să le scoată la piaţă. Dacă domnul Prigoană vrea s-o facă, n-o s-o facă cu votul meu”, a susţinut şi deputatul PNL Cristina Pocora.

Silviu Prigoană nu pare însă afectat de poziţia colegilor săi. Nici măcar de cea a Bisericii, care se opune legalizării prostituţiei. „Nu-mi trebuie sprijin politic. Când va ajunge la vot, parlamentarii vor decide dacă îl votează sau nu. Eu mi-am făcut treaba”, a reacţionat Prigoană.

PRIGOANĂ FAŢĂ CU OPOZIŢIA

„Dacă mă fac al dracului, bag şi casă de marcat în altar”

Oana Dan

EVZ: Sunt parlamentarii pregătiţi pentru un astfel de proiect de lege?
Silviu Prigoană: Mai pregătiţi decât faptul că această poveste durează de cel puţin 2.000 de ani, cât să fie? Fenomenul există, ştim cu toţii, iar parlamentarii n-au nevoie să meargă la fitness pentru a fi pregătiţi pentru un astfel de proiect de lege.

De ce nu prostituţie şi pentru homosexuali?
Nu cred că suntem pregătiţi. Mai întâi trebuie să facem o lege pe care să o aplicăm şi să vedem dacă a scăzut infracţionalitatea, dacă fetele merg la controale, dacă funcţionează. Eu zic să facem lucrurile pas cu pas. Oricum, homosexualitatea nu mai este incriminată de Codul Penal, dar nu putem introduce în lege din prima şi asta.

Biserica a reiterat că nu este de acord cu o astfel de lege.
În România, Biserica nu este legiuitoare. Suntem un stat laic, nu Biserica ia decizii, ci parlamentul. Popii să-şi vadă de banii pe care îi fac din lumânările vândute, nunţi, botezuri şi care nu sunt impozitaţi. Dacă mă fac al dracului, le bag şi casă de marcat în altar. Propun o lege prin care fiecare serviciu religios să fie impozitat, aşa cum sunt toate serviciile.

Mie nu-mi zice nici soţia, nici soacra şi nici duhovnicul cum să gândesc şi ce să fac. Deci nici parlamentarii să nu se lase influenţaţi de ce zic soţia şi popa, şi societatea civilă, ci să voteze cu mintea lor. Nu soţia, societatea civilă şi Biserica iau decizii în ţara asta. Pot avea rol consultativ, dar parlamentul decide.

Cât de pregătiţi sunt românii pentru o astfel de lege?
Românii sunt pregătiţi de când s-au înfiinţat ca popor. Atâta timp cât le vedem pe aceste fete pe stradă, seara, fără chiloţi pe ele, bănuiesc că societatea este pregătită pentru o astfel de lege.

Cred că trebuie să intrăm în normalitate, în sensul că aceste lucruri nu trebuie să se mai întâmple în spaţiul public, ci acasă sau la bordel şi sub control strict.

În legea mea, eu propun ca prostituatele să aibă minimum 20 de ani şi să facă lunar control medical, ca să limităm îmbolnăvirile.
evz.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.