BotosaniMoldova

Botoșani: Incendiu puternic la un service auto și o vopsitorie din localitatea Buimăceni

Un depozit, un service auto și o vopsitorie din localitatea Buimăceni- comuna Albești au fost cuprinse, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de flăcări, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.

Potrivit sursei citate, pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, Detașamentului Botoșani, dar și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Albești, Hlipiceni și Todireni cu opt autospeciale.

Sursa foto: ISU Botoșani

‘Primii care au ajuns la fața locului au fost pompierii voluntari din Albești. Aceștia au constatat că incendiul se manifesta cu flacără și degajări mari de fum, pe o suprafață de peste 250 de metri pătrați. Totodată, exista pericolul de propagare a flăcărilor la mai multe case din apropiere. Focul a izbucnit într-o bucătărie de vară și s-a extins la o hală aparținând Primăriei comunei Albești, unde funcționau un service auto și un depozit de materiale combustibile’, au precizat oficialii ISU.

Sursa foto: ISU Botoșani

În urma incendiului au ars bucătăria de vară, două autoturisme, un compresor, mai multe unelte de construcții și tinichigerie auto, precum și o cantitate însemnată de materiale combustibile din lemn și plastic aparținând Primăriei Albești și care se aflau în interiorul halei…https://agerpres.ro/social/2026/01/03/botosani-incendiu-puternic-la-un-service-auto-si-o-vopsitorie-din-localitatea-buimaceni–1516162

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button