spot_imgspot_img
11.2 C
Vaslui
25-apr.-2024

Brazii de la Radical, care vor fi trimiși în familiile unde Moș Crăciun nu ajunge, binecuvântați de colindători (VIDEO)

- Advertisement -

COLINDE… Povestea brazilor împodobiți de angajații de la Radical Grup, care vor ajunge la familiile unde Moș Crăciun nu ajunge niciodată, a căpătat o nouă dimensiune. La fiecare depozit de materiale de constrcuții a companiei, unde bradul de Crăciun a fost personalizat de colectivul de angajați într-un mod anume, au poposit cete de colindători, care au susținut un minirecital de colinde absolut fabulos. “Am avut emoții mari când la noi în depozit au venit acei copii coordonați de un preot și au cântat sub bradul nostru. Ca și cum aceștia au fost botezați. Dar abia aștept să vedem unde vor ajunge și sperăm ca bucuria pe care ne-a fost transmisă nouă de către colindători, să ajungă și-n acele familii care, din păcate, îl văd mai puțin pe Moș Crăciun, a spus Ionel Sandu, managerul de la Radical Grup.

Brazii special “gătiți” de angajații din cele șase depozite ale companiei Radical Grup urmează să ajungă la cei care au scris cele mai frumoase scrisori pentru Moș Crăciun, plus multe cadouri și bani pentru masa de Crăciun. Însă, înainte de a pleca, grupuri de colindători, însoțiți de preoți dedicați, i-au binecuvântat cu un mini-concert de înaltă ținută. Nu a fost nimic organizat, ci totul ad-hoc.


De exemplu, la depozitul din Gară a ajuns grupul de colindători din satul Hurdugi, comuna Dimitrie Cantemir, conduși de preotul paroh Iulian Dumitru Ștefan. “Am rămas surprinși de vocea pură a acestor copii minunați dăruiți de Dumnezeu în aceste vremuri tulburi. Am remarcat vocea puternică a unei fetițe, care m-a cucerit pe loc. Cinste preotului care i-a învățat să colinde așa de frumos și iată că, grație lui, aceste comori populare nu se pierd. La noi, poarta unor astfel de colindători autentici este în permanență deschisă. Tot timpul compania noastră a sprijinit performanța și a sponsorizat în permanență pe cei care culeg și păstrează acest folclor minunat, care mai târziu va fi o comoară de neprețuit pentru România”, a spus Ionel Sandu, vizibil răscolit de colindele acestor copii. Managerul de la Radical Grup se referea la Ioana Botan, o voce cu adevărat specială. Aceasta este elevă în clasa a VII-a, la școala din Hurdugi.

La depozitul de pe Călugăreni au venit colindătorii din Buda


La Buda, la intrarea în satul cel mai important din comuna Oșești, se ridică semeață o biserică mare cât o catedrală, construită în stil ștefanian. Preotul paroh, Constantin Pintea, a dovedit că, pe lângă un duhovnic și un gospodar desăvârșit, are și talentul de dascăl. Acesta a reușit să formeze un grup de colindători care te cuceresc de la primele acorduri. I-am auzit concertând în depozitul de la Călugăreni al companiei Radical Grup. “Copiii care au venit la noi în depozit și ne-au colindat au fost cu totul speciali. Modul cum își făceau Sfânta Cruce ne-a determinat pe noi, pentru câteva momente, să trecem pe celălalt tărâm al spiritualității. Am avut sentimentul că timpul a stat în loc, pentru ca acești îngeri să se facă auziți”, a zis șeful de depozit din acea locație. La depozitul de la ieșirea dinspre Muntenii de Jos, a fost rândul copiilor de la parohia Crasna să cânte, conduși de parohul Daniel Dănăilă. Mini-concerul lor a fost unul mai sofisticat, cântat pe mai multe tonuri de niște adolescenți adorabili. Aveai sentimentul că ești într-o catedrală dintr-un mare oraș.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.