Micuţa Bri, cum era alintată de părinţi, s-a născut la 28 septembrie 1934, la Paris, într-o familie de mici burghezi, petrecându-şi vacanţele în Alpi şi la Saint Tropez.
În 1947 a fost admisă la Conservatorul din Paris, unde a urmat cursurile coregrafului rus Boris Knyazev, timp de trei ani.
A debutat în modă ca manechin pentru marile case de modă
A debutat în modă ca manechin pentru marile case de modă pariziene, iar în anul 1950, a apărut pe coperta revistei ELLE şi a fost remarcată de regizorul Roger Vadim, care avea să-i devină soţ.
În cinematografie, Brigitte Bardot a debutat cu rolul din comedia „Le trou normand” de Jean Boyer, în 1952, an în care s-a căsătorit cu regizorul Roger Vadim. Au urmat numeroase roluri, astfel că între anii 1952 şi 1956 a apărut în nu mai puţin de şaptesprezece producţii cinematografice. În 1953, a jucat un rol în „L’Invitation au chateau” şi a intrat în atenţia presei când a participat la Festivalul Filmului de la Cannes.
Începuturile în cinematografie
A jucat roluri episodice în trei filme englezeşti: „Helen of Troy” (1954) şi „Act of Love” (1954), „Doctor at Sea” (1955), în acesta din urmă, alături de Kirk Douglas. Ulterior, în 1956, a jucat în rolul de succes din „Et Dieu créa la femme” („Şi Dumnezeu creă femeia”), alături de Jean Louis Trintignant, în regia lui Roger Vadim, cel care a lansat, prin intermediul actriţei, o nouă imagine a feminităţii, eliberată de complexe, directă, inocentă şi provocatoare totodată. La crearea imaginii senzuale a artistei a contribuit considerabil fotograful Sam Levin, astfel că se spune că una dintre fotografiile lui Levin – care o înfăţişează pe Brigitte îmbrăcată într-un corset alb – s-a vândut în anii ’50-’60 mult mai bine decât cărţile poştale cu Turnul Eiffel.
În 1957, a urmat filmul „Une Parisienne”, iar în 1960, Brigitte Bardot a acceptat propunerea regizorului Louis Malle de a interpreta rolul din filmul „Vie privee”. A jucat apoi în „Le mepris”, în regia lui Jean Luc Godard. Doi ani mai târziu, a apărut în filmul „A Very Private Affair”, urmate de „Une ravissante idiote” (1964), „Masculin, féminin” (1966), „Histoires extraordinaires” (1968), „Les Femmes” (1969), arată www.thefamouspeople.com…https://stirileprotv.ro/show-buzz/entertainment/brigitte-bardot-implineste-91-de-ani-povestea-de-viata-a-legendei-cinematografiei-franceze-galerie-foto.html