spot_img
spot_img
15.2 C
Vaslui
13-iun.-2025

Britney Spears dezvăluie că a fost însărcinată cu Justin Timberlake, dar acesta i-a cerut să facă avort. „Nu voia să devină tată”

- Advertisement -

Britney Spears şi Justin Timberlake au format un cuplu între anii 1999 și 2002. În cartea sa de memorii, „The Woman in Me”, care va ajunge pe rafturi abia săptămâna viitoare, pe 24 octombrie, Britney dezvăluie că a fost însărcinată cu copilul lui Justin, însă artistul i-ar fi cerut să facă avort, scrie Vanity Fair, potrivit News.ro. „Este unul dintre cele mai chinuitoare lucruri pe care le-am trăit în viaţa mea”, mărturisește vedeta.  Într-un pasaj recent Într-un pasaj recent dezvăluit din carte, Spears scrie că a rămas însărcinată cu copilul lui Timberlake în perioada când formau un cuplu. Ea susține că a făcut avort la îndemnul lui Timberlake, potrivit unui scurt citat publicat de People. „A fost o surpriză, dar pentru mine nu a fost o tragedie”, a scris ea despre sarcină. „L-am iubit atât de mult pe Justin. Întotdeauna m-am aşteptat să avem o familie împreună într-o zi. Doar că acest lucru ar fi fost mult mai devreme decât am anticipat. Dar Justin cu siguranţă nu a fost fericit în legătură cu sarcina. A spus că nu eram pregătiţi să avem un copil în viaţa noastră, că eram mult prea tineri. Dacă ar fi fost doar la latitudinea mea, nu aş fi făcut-o niciodată”, a scris ea despre avort. „Şi totuşi, Justin era atât de sigur că nu voia să fie tată”.

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/showbiz/britney-spears-dezvaluie-ca-a-fost-insarcinata-cu-justin-timberlake-dar-acesta-i-a-cerut-sa-faca-avort-nu-voia-sa-devina-tata-2546363

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.