spot_imgspot_img
7 C
Vaslui
20-apr.-2024

Bronisław Komorowski, în RM: Corupţia poate fi stârpită prin presiuni politice

- Advertisement -

Republica Moldova va reuşi să învingă fenomenul corupţiei prin presiuni asupra liderilor politici, dar şi prin rolul crescut al societăţii civile. Declaraţii în acest sens au fost făcute la Chişinău de către preşedintele Poloniei, Bronisław Komorowski.

„Fenomenul corupţiei este un blestem al fiecărei societăţi în curs de transformare. Şi Polonia a avut astfel de probleme. Eforturile noastre în domeniul politic, funcţionarea decisivă a cadrului legislativ european în multe domenii importante au influenţat în Polonia micşorarea acestui fenomen”, a declarat Komorowski.

Preşedintele Poloniei a menţionat că Republica Moldova ar putea urma exemplul Poloniei, stat deja de zece ani membru al Uniunii Europene.

„Republica Moldova trebuie să construiască mecanisme după logica sistemului de vest, care trebuie să fie eficiente în lupta cu fenomenul corupţiei. Acest lucru se poate face prin implementarea legislaţiei, rolul crescut al opiniei publice, fenomen tipic pentru democraţiile de Vest, dar şi prin presiuni politice. Acest lucru îl dorim şi Republicii Moldova”, a adăugat Bronisław Komorowski.

Liderul de la Varşovia a accentuat că ţara sa va susţine şi în continuare Republica Moldova în procesul de implementare a reformelor şi în parcursul de integrare în UE.

„Cetăţenii noştri ştiu că datorită acestui fapt ţara noastră este mai sigură, mai bogată, funcţionează într-o lume mai bună. Polonia se simte mai sigură în NATO. Ne dezvoltăm pe baza unor reguli logice care sunt recomandate de UE. Prin alegerile care se apropie, sperăm că moldovenii vor decide prin vot că acest curs proeuropean va fi menţinut. Sperăm că după alegeri Guvernul va fi un partener bun pentru noi, pentru reforme care rezultă din Acordul de Asociere”, a conchis Bronisław Komorowski.

Precizăm că preşedintele Poloniei a venit la Chişinău împreună cu preşedintele Ucrainei. După un şir întrevederi, delegaţiile din cele două state vor depune flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Spre seară, la Chişinău, Nicolae Timofti şi Bronisław Komorowski vor participa la ceremonia de dezvelire a bustului mareşalului polonez Józef Piłsudski.

Cititi: http://jurnal.md/ro/politic/2014/11/20/bronislaw-komorwski-in-rm-coruptia-poate-fi-starpita-prin-presiuni-politice/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.