Două autotrenuri s-au ciocnit miercuri pe DN 2 E 85, pe raza localităţii buzoiene Potârnicheşti, în urma coliziunii o persoană fiind grav rănită, iar alte două au fost prinse între fiarele maşinii.
„Din cercetările efectuate la faţa locului a rezultat că un şofer, în vârstă de 36 de ani, care conducea o autoutilitară cu remorcă din direcţia Râmnicu Sărat către Buzău, nu a adaptat viteza la carosabilul umed, iar autovehiculul a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule condus de un râmnicean de 49 de ani care efectua virajul la dreapta pentru a se încadra pe un drum secundar”, a declarat, pentru AGERPRES, subcomisarul Florina Crucianu, purtător de cuvânt al IPJ Buzău.
Potrivit sursei citate, şoferul primului autovehicul a fost transportat la Spitalul judeţean de Urgenţă din Buzău, iar celălalt şofer, împreună cu pasagerul din dreapta, au fost prinşi între fiarele contorsionate ale maşinii, fiind descarceraţi de servicul de specialitate al ISU Buzău.
AGERPRES.ro