Local

Ca între vecini: amenințări cu moartea la Negrești, după câteva păhărele

CONFLICT… O familie din Negrești a trăit clipe de coșmar după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, s-a trezit cu vecinul în casă. Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, se afla în stare de ebrietate, motiv pentru care a considerat că e numai bine să prefereze și câteva amenințări cu moartea, fluturând un cuțit prin fața victimelor lui. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești l-au reținut pe agresor, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din Negrești au stabilit că, la data de 11 septembrie 2025, la ora 18:45, pe fondul consumului de alcool și a unei stări conflictuale anterioare, bărbatul cercetat ar fi tulburat ordinea și liniștea publică și ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței unui vecin, bărbat de 38 de ani, unde ar fi proferat amenințări cu moartea față de el și față de membrii familiei acestuia. „Ca urmare a cercetărilor efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui și a probatoriului administrat în cauză, la data de 12 septembrie 2025, față de bărbatul cercetat a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice. Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unei măsuri preventive”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui. Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a persoanei cercetate.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button