Local

Calorifele și centrala de aur de la Ibănești care au ajuns să coste primăria 1,5 milioane de lei sau cum a reușit un fost primar pesedist să falimenteze comuna

NESIMȚIRE... Fostul primar penal Benone Pletea a reușit să-și îngroape comuna, lăsând intenționat în urmă o datorie de peste 1,5 milioane lei pe spinarea primăriei și a oamenilor care l-au votat timp de 20 de ani. De banii aceștia a cumpărat, teoretic, două centrale și calorifere. Inițial, costul a fost de 80.000 de lei, iar acum afacerea s-a ridicat la suma fabuloasă indicată mai sus

INCURABIL ȘI PENAL

DUPĂ PLETEA, POTOPUL!… Înainte să plece forțat de la Primăria Ibănești, fostul primar Benone Pletea a inițiat o afacere care s-a lăsat cu o pagubă imensă pentru o primărie oricum strâmtorată financiar, din cauza numărului mic de locuitori, cu puțini peste 1000. Acesta a contractat servicii de instalare calorifere și centrală termică pentru suma de aproximativ 80.000 de RON. Paguba a constat în faptul că acesta a „uitat” intenționat să achite aceste servicii astfel încât atunci când noul primar, George Pârlog, a fost instalat în septembrie 2024, acesta s-a trezit cu o datorie de 1 500 000 RON, constând în plata lucrării din 2023 plus penalizările incredibile. De menționat că atunci când Primăria Ibănești a fost acționată în judecată pentru achitarea sumei restante, primarul Pletea a „uitat” și să depună o întâmpinare sau orice alt gest juridic de apărare. Practic, acesta a păgubit intenționat primăria și oamenii care l-au votat timp de 20 de ani în timp ce propria afacere, trecută pe numele fiului său, a prosperat de la an la an! Benefeciarul schemei Pletea este instalatorul Ștefan Joc din Bârlad. Ca un bun contractant de lucrări publice, acesta nici măcar nu a efectuat în întregime lucrările, instalând aproximativ jumătate de caloriferele trecute în contract, însă, acum, are de primit o sumă imensă pentru o muncă de câteva zile. Profit maxim, de peste un milion de lei.

HOȚUL PRINS… Cazul Benone Pletea este exemplul cel mai elocvent al indiferenței și al hoției din administrația județului Vaslui. Timp de 20 de ani PSD l-a susținut pe acest individ în ciuda tuturor ilegalităților comise. Ultima ispravă acestuia este memorabilă și arată un cinism ieșit din comun. În ianuarie 2023, acesta decide să schimbe instalațiile termice de la primărie și de la școala din comună așa că îi încredințează cele două lucrări instalatorului Ștefan Joc. Este vorba de montare calorifere primărie (31.344 RON) și montare centrală și calorifere școală (54 621 RON). Așa cum s-a constat ulterior de către o comisie înființată prin dispoziția lui George Pârlog, primarul care i-a urmat lui Pletea, lucrarea nici măcar nu a fost efectuată conform contractului, dar asta e un amănunt mai puțin important față de paguba imensă pricinuită cu bună știință de fostul primar. 

Pletea uită să plătească și nu mișcă un deget pentru a se apăra în instanță

Caracterul duplicitar al acestei afaceri este manifestat ulterior atunci când primarul de atunci Pletea ignoră cu bună știință atât somațiile de plată, cât și înștiințările instanței pentru că așa cum era de așteptat instalatorul Ștefan Joc acționează în instanță Primăria Ibănești pentru recuperarea sumei și apare pe portalul Judecătoriei Bârlad dosarul 2850/189/2024. Judecătorul a acordat două termene acestui dosar pentru a da posibilitatea Primăriei Ibănești să vină cu o întâmpinare, dar Benone Pletea ignoră și această ultimă șansă. Astfel că sentința este una previzibilă pentru toată lumea: „Admite cererea de emitere a unei ordonanțe de plată formulate de creditoarea SC INSTALAțII CONYJOC SRL, în contradictoriu cu debitoarea Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ibănești. Ordonă debitoarei să plătească creditoarei, în termen de 30 de zile de la data comunicării ordonanței, suma de 102.300 lei reprezentând contravaloare lucrări prestate, precum și penalități de întârziere în cuantum de 1,5% pe zi de întârziere, calculate de la data de 10.01.2023 și până la data plății efective. Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 2.700 lei reprezentând cheltuieli de judecată (taxa judiciară de timbru și onorariu avocat). Executorie. Cu drept de cerere în anulare, pentru debitoare, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea în anulare se depune la Judecătoria Bârlad. Pronunțată la data de 08.10.2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței”, se arată în hotărârea judecătorului.

Lucrare de mântuială, jumătate dintre calorifere și o centrală lipsesc!

Abia instalat primar în septembrie 2024, George Pârlog se trezește cu sentința Judecătorie Bârlad care, practic, bagă în faliment primăria. Prima sa măsură a fost înființarea unei comisii care își începe activitatea în 21 noiembrie 2024, a cărei sarcină este inventarierea situațiilor de lucrări la cele două contracte. Rezultatele sunt „peste așteptări”. S-a constatat că, de fapt, instalatorul nici măcar n-a montat caloriferele conform contractelor încredințate. Astfel, din cele 12 calorifere care trebuiau să fie instalate în primărie există doar 6, iar în loc de cele 43 care trebuiau să existe la școală, sunt doar 21. Practic, mai bine din jumătate din caloriferele trecute în contracte lipsesc. Mai mult de atât, la școală exista deja o centrală în stare de funcționare, centrală care a dispărut în neant. De menționat că aceste contracte se referă doar la montare, achiziția centralei și caloriferelor căzând în sarcina primăriei. Or, în momentul în care a fost înlocuită centrala de la școală, aceasta a dispărut în neant!

Firmă cu cifră de afaceri 0 lei în 2023, dar cu două contracte la primăria Ibănești

Societatea căreia i s-au încredințat lucrările se numește Conyjoc Instalații și aparține lui Ștefan Joc. Acesta mai deține o societate cu același profil numită Metadricons Silver. A obținut cu aceste două firme mai multe contracte cu bani publici, dar ceea ce este interesant în această afacere este faptul că și în 2022, și în 2023 prima firmă, Conyjoc Instalații, are trecut la capitolul cifră afaceri 0 RON. Apare întrebarea logică: cum e posibil să ai cel puțin două contracte în valoare de peste 80 de mii lei în 2023, dar să nu înregistrezi nicio activitate? Cu toate acestea, în conturile acestei firme ar urma să intre, absolut legal, prin dispoziția instanței peste 1 500 000 RON! În acest caz, instalatorul Ștefan Joc are multe motive să-i mulțumească fostului primar Pletea pentru amnezia sa ciudată!

Noul primar plătește oalele sparte de Pletea

George Pîrlog

PROȘTII PLĂTESC… Expresia cu „greaua moștenire” a devenit o realitate pentru George Pârlog, abia instalat la primărie. „La aproape toate capitolele, suntem una dintre cele mai sărace primării din județul Vaslui. Această sumă de 1 500 000 Ron este imensă pentru noi. Practic ne blochează întreaga activitate și orice speranță că vom putea obține proiecte, deoarece ne lipsește cofinanțare. Deocamdată, ne străduim să rezistăm, iar pe cale juridică, încercăm să anulăm această datorie deși specialiștii spun că șansele sunt minime”, ne-a declarat primarul Pârlog. Acesta a mai spus că a făcut două plângeri în penal și civil atât administratorului firmei, cât și fostului primar Pletea, în condițiile în care s-a constatat că lucrările efectuate conform contractelor nu se regăsesc în realitate. Partea proastă că s-au pus sechestre și s-a început executarea silită a Primăriei.

Incredibila carieră infracțională a lui Benone Pletea: de la fraudarea alegerilor la copiatul la examenul de Bacalaureat

PRIMAR HAIDUC… Printre alte boacăne, Benone Pletea deține și un record fiind singurul primar din România prins copiind la examenul de Bacalaureat. Dar apogeul l-a atins la alegerile fraudate în 2020. Fostul edil al comunei Ibănești, Benone Pletea, a fost condamnat de Judecătoria Bârlad foarte târziu pentru că, deși obținut printr-o infracțiune, acesta a beneficiat de acel mandat de primar. Acuzat de infracțiuni de fals material în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și uz de fals, Pletea a primit o condamnare de 2 ani si 8 luni de închisoare cu suspendare pe o perioadă de încercare de 3 ani. În plus, ca pedeapsă complementară, lui Pletea i-a fost interzis dreptul de a fi ales în autoritățile publice locale sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 5 ani. În plus, Pletea a fost obligat să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul școlii din Ibănesti sau la postul local de Poliție. De asemenea, instanța „atenționează inculpatul asupra dispozițiilor legale privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei în regim de detenție în cazul nerespectării, cu rea-credintă, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse, a neîndeplinirii integrale a obligațiilor civile până la expirarea termenului de supraveghere sau în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere”, se arată în decizia judecătorilor. Cum era de așteptat, fostul edil contestă decizia judecătorilor la Curtea de Apel, dar nici aici nu are noroc. Magistrații ieșeni decid să respingă apelurile formulate de Pletea și de ceilalți inculpați din dosar și îi obligă să plătească fiecare câte 400 de lei, cheltuieli judiciare. În latură civilă, Pletea a fost obligat să plătească 3.000 de lei, cheltuieli judiciare către stat, la fel și ceilalti inculpați din dosar. Întreaga poveste a început în 2020 când, alături de mai multe persoane, primarul a falsificat 82 de adeverințe medicale prin intermediul cărora au fost întocmite cereri de vot cu urna mobilă în cadrul scrutinului din 27 septembrie 2020. A fost reținut timp de 24 de ore dar, Pletea a fost reales atunci primar cu 518 voturi, devansând-o pe liberala Elena Ibănescu, care obținuse 212 voturi.

Condamnat pentru diplomă falsă și prins cu copiuțele la Bac

CAMPION LA DOSARE… Benone Pletea a ajuns în fruntea Primăriei Ibănești în ianuarie 2004, când aceasta tocmai se înființase. A început ca primar interimar, după ce inițial fusese ales consilier local în comuna Alexandru Vlahuță, de unde s-au desprins satele Ibănești, Mânzați și Puțul Olarului care au format această comună nouă. În vara anului 2004, Pletea a candidat la funcția de primar din partea PRM și a fost votat masiv de săteni. De atunci, din 2004, și până acum, a reușit să fie reales de cinci ori. Ca traseu politic, acesta a început ca membru PRM până în 2008, după care a fost în PD și PNL. Din 2014, a ajuns la PSD, grație celebrei ordonante date de Victor Ponta prin care li s-a permis celor din USL să-și aleagă partidul dorit. În anul 2007, Benone Pletea a fost condamnat de Judecătoria Bârlad la un an de închisoare cu suspendare, după ce a depus la Inspectoratul Teritorial de Muncă o diplomă care atestă faptul că ar fi absolvent al Academiei de Studii Economice București, în condițiile în care el avea doar zece clase, dar nu și-a pierdut funcția. Un an mai târziu, edilul a fost eliminat și din examenul de Bacalaureat pentru fraudă. Acesta a fost prins copiind chiar de un fost coleg de partid, care l-a dat afară din sală imediat ce i-a descoperit fițuicile în buzunar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button