spot_imgspot_img
17.6 C
Vaslui
25-apr.-2024

Campionul datornicilor de la ANL, vărul primarului Ciupilan, la un pas de a fi evacuat! Primăria Huși l-a dat în judecată!

- Advertisement -
RĂU PLATNIC… Mitiu Ciupilan, deși medic veterinar, cu venituri peste media omului de rând, nu a catadicsit 4 ani de zile să își plătească chiria la apartamentul ANL, primit degeaba, la cheie, din partea statului.

PROBLEMĂ… Vărul primarului de Huși, medicul veterinar Mitiu Ciupilan, riscă să fie evacuat din apartamentul ANL, pe care îl ocupă de 4 ani de zile fără a plăti niciun leu la chirie. Primăria i-a acționat în instanță pentru rezilierea contractului ANL, atât pe medicul Ciupilan, cât și pe alți 3 aneliști, de asemenea, rău-platnici. Vestea vine, totuși, la puțin timp după ce consilierii locali, într-un misterios acces de îngăduință, au decis prelungirea contractelor de chirie aneliștilor plin de datorii, ignorând nu doar faptul că aceștia aveau debite de ani de zile, ci însăși propriile lor puncte de vedere, foarte vehemente, consemnate în procesul verbal al ședinței ordinare din luna ianuarie. În februarie însă, aleșii parcă au uitat ce-au spus cu o lună în urmă și au prelungit contractele de chirie datornicilor. Ca să nu pară că nu au grijă de banul public, au pus condiția ca debitele să fie achitate în 30 de zile. 9 aneliști au dat dovadă de bun-simț și au început să plătească, însă patru, în frunte cu Mitiu Ciupilan, nu au fost atât de ușor de convins. Acum Primăria i-a dat în judecată și va fi nevoită să cheltuie alți bani cu procesele, doar pentru că aleșii au hotărât să prelungească niște contracte de care atârnau datorii foarte mari.

În total, aneliștii răi de datorie au acumulat 114.000 lei, pagubă la bugetul public. Mitiu Ciupilan, deși medic veterinar, cu venituri peste media omului de rând, nu a catadicsit 4 ani de zile să își plătească chiria la apartamentul ANL, primit degeaba, la cheie, din partea statului. S-o fi inspirat de la el și alți 12 ocupanți ai locuințelor ANL și nici ei nu au mai plătit cu lunile sau cu anii contravaloarea chiriei. Prin urmare, “descoperirea” făcută de câțiva consilieri locali în ședința CL din ianuarie, a fost pe bună dreptate comentată în câteva intervenții foarte înverșunate, în care aleșii considerau drept “inadmisibilă” prelungirea contractelor pentru cei care au datorii vechi de ani de zile. În mod surprinzător, peste numai o lună, pe membrii Consiliului Local i-a lovit o stranie blândețe și au aprobat, chipurile, într-o “formă legală” (!) prelungirea contractelor de chirie. Ar fi pus însă o prevedere ca, în termen de 30 de zile, să achite debitele către bugetul local. Unii ar fi ținut cont de posibilitate și, în al doisprezecelea ceas, au dat dovadă de conștiință și au început să vină cu banii la casierie. Domnul Mitiu însă, ba.

Consilierii descurcă sau încurcă problemele din Primăria Huși?!

Veterinarul Mitiu Ciupilan are de achitat către Primărie aproape 16.000 de lei, contravaloarea chiriilor neplătite din perioada 2016 – 2020. Unii au crezut că, mai ales pentru vâlva publică creată în urma ieșirii la iveală a acestui fapt și a nemulțumirii justificate a hușenilor care își achită cu mari sacrificii toate datoriile către bugetul local, Mitiu Ciupilan va alerga cu banii la casieria Primăriei, în perioada celor 30 de zile de grație. Cu atât mai mult cu cât e vărul primarului și e cunoscut ca un om cu posibilități materiale (a deținut și funcția de director al DSVSA Vaslui), achitarea datoriei devenea mai mult o chestiune de onoare. Surprinzător însă, veterinarul nu a achitat debitul, iar Primăria s-a văzut nevoită să îl dea în judecată. Alți trei aneliști sunt în aceeași situație, mai exact acționați în instanță, pentru rezilierea contractelor, tot ca urmare a neplății debitelor. “Bani pierduți și cu datoriile care nu au fost colectate la timp, pentru că nu e de înțeles cum poate fi lăsat cineva 4 ani într-un apartament la care nu achită niciun leu chirie. Dar bani pierduți vor fi și cu procesele în instanță, pentru ca, la doar 2 – 3 luni, Primăria să fie nevoită să dea în judecată aneliștii datornici, ca să îi poată evacua. Nu era mai corect ca să nu li se prelungească contractele, până nu achită? Noi ne achităm la timp datoriile. Dacă nu mi-aș achita, cred că m-ar da afară în stradă, cu tot cu cei doi copii mici pe care îi am, după trei luni neplătite. Alții însă pot să nu achite datoriile cu anii, că nu li se întâmplă nimic”, spun, nemulțumiți, vecinii aneliștilor datornici.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

  1. Un mafiot din gașca PSD care a capusat funcțiile publice ani de zile pus politic sef la DSV și tot așa mai departe. Nu o să scăpăm niciodată de acești paraziții până nu o să avem legi și o justiție normală intr-o țară normală. Ca el mai sunt sute ,mii in țară .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.