MISIUNI… Pentru jandarmii vasluieni, luna August s-a dovedit una plină de evenimente la care forțele de ordine au asigurat liniștea și ordinea publică. Mai exact, efectivele de jandarmi au fost prezente la 70 de evenimente (cultural-artistice, religioase și sportive), la care au participat zeci de mii de vasluieni. Toate aceste manifestări s-au desfășurat fără a se înregistra situații grave de tulburare a ordinii publice. Cu toate acestea, pe timpul asigurării ordinii la evenimentele publice, jandarmii au constatat și fapte antisociale. Pentru astfel de constatări, jandarmii au aplicat sancțiuni contravenționale sau, după caz, au sesizat organele de urmărire penală competente. Cele mai multe sancțiuni contravenționale (15 la număr, dintre care 12 amenzi de 10.100 lei și 3 avertismente) au fost aplicate la bâlciuri, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială prevăzute de legislația privind liniștea și ordinea publică. Tot în cadrul acestor manifestări, jandarmii au constatat 8 infracțiuni, având 10 autori. Dintre acestea, 5 au vizat tulburarea ordinii publice, loviri și alte violențe, două au fost de port de obiecte periculoase, iar una a constat în deținerea de substanțe interzise. Pe lângă misiunile de patrulare, în luna august, jandarmii au intervenit de 165 de ori în urma apelurilor la 112 sau la dispeceratul unității, pentru aplanarea conflictelor, tulburarea ordinii publice, intervenții la animale agresive, violență domestică sau salvarea persoanelor în pericol. Prioritatea jandarmilor vasluieni a fost siguranța cetățenilor, fiind acordată o atenție deosebită zonelor aglomerate. În acest sens, prezența lor pe stradă a fost constantă, atât în mediul urban, cât și în cel rural. Astfel, au fost suplimentate efectivele care au acționat în patrule mixte, alături de polițiști.
Bătaie de cap, dar jandarmii și polițiștii au fost pe metereze
În total, au fost constituite 222 de patrule independente și 292 de patrule mixte cu polițiști. De asemenea, în completarea acestor misiuni, jandarmii au organizat și 13 acțiuni specifice pentru combaterea faptelor ilegale din domeniile piscicol, cinegetic și silvic. Activitățile de menținere a ordinii publice au fost desfășurate în mod integrat, în colaborare cu Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui. În total, în luna august, au fost aplicate 357 de sancțiuni contravenționale: 325 de amenzi (în valoare totală de 112.800 de lei) și 32 de avertismente. De asemenea, au fost constatate 23 de infracțiuni în mod independent și 8 infracțiuni pe durata misiunilor executate în cooperare cu polițiștii. “Jandarmeria Vaslui mulțumește tuturor participanților la evenimentele din luna august pentru că au respectat indicațiile jandarmilor și ale organizatorilor. De asemenea, Jandarmeria Vaslui apreciază colaborarea și dialogul constant cu forțele de ordine. Jandarmii rămân la datorie și încurajează cetățenii să apeleze cu încredere la sprijinul lor ori de câte ori situația o cere”, au transmis preprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Vaslui. Printre evenimentele unde s-a asigurat ordinea publică se numără: Festivalul Internațional de Dans „Hora din Străbuni” (2-6 august), Zilele Culturale ale Municipiului Vaslui (15-17 august), Ziua Comunei Hoceni (4 august), Ziua Comunei Vetrișoaia (17 august) și bâlciurile tradiționale de la Bârlad (20-29 august), Negrești (12-15 august), Murgeni (2-6 august), Todirești (3 august) și Băcești (26-29 august), unde zilnic au fost prezente efective numeroase.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Adblock Detected
Pentru a putea continua sa citesti stirile VremeaNoua, te rugam sa dezactivezi AdBlockerul. Acest lucru ne va ajuta ca pe viitor sa micsoram numarul de anunturi ce deranjeaza la navigarea paginii. Multumim!